"Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor,
vor rămânea tari
şi vor face mari isprăvi."
(Daniel 11:32)
------------------------------------
În versetul de mai sus, condiția este să Îl cunoști pe Dumnezeu.
Îl cunoști tu pe Dumnezeu?
Cine este Dumnezeu pentru tine?
Este doar o istorie,
o legendă,
o poveste
sau este o Persoană reală, dar cu care tu nu ai absolut nimic de a face?
Cine este Dumnezeu pentru tine?
Îl cunoști pe Dumnezeu?
Apostolul Pavel, în Epistola către Filipeni, capitolul 3:10,11 scrie:
"Şi să-L cunosc pe El
şi puterea învierii Lui
şi părtăşia suferinţelor Lui,
şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi".
Revenind la versetul din Daniel:
"Vor rămânea tari".
Atunci când lumea devine moale, așa ca apa, ca o cârpă, din punct de vedere moral,
dar nu doar din punct de vedere moral, ci și din punct de vedere al curajului de a-ți trăi credința și de a rămâne ferm lângă Domnul atunci când parcă nimeni nu mai are putere și li se taie inima,
atunci cine sunt cei care vor rămânea tari?
Cei ce Îl cunosc pe Dumnezeul lor, aceia vor rămânea tari!
Și finalul versetului:
"Vor face mari isprăvi".
Deci condiția să faci "mari isprăvi" nu este
să ai un nume mare,
să ai un titlu mare,
cu toate că sunt bune și acestea,
sau să ai bani mulți.
Nu, niciuna dintre acestea!
Ci condiția să faci mari isprăvi, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, este să Îl cunoști pe Dumnezeul tău.
Îl cunoști tu pe Dumnezeul tău?
-------------------------------------
Ioan Ciobotă
10 Februarie 2022
===================
Mai puteți asculta:
BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI
===================
Video aici: https://youtu.be/S552g9UuLgc
------------------------------------