Pe aripi de vultur
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Pe aripi de vultur

Pe aripi de vultur sub cerul albastru, pe-o rază de soare spre Tine eu zbor,
Căci vreau să se stingă din piept arzătorul, de Tine Isuse un mare azi dor.

Iubirea mă ține în flăcări întruna, căci Doamne pe Tine eu mult te iubesc,
Nu stau nici-o clipă, chiar dacă vin norii, alerg căci nu sunt cei ce mă obosesc.

Pe sunetul care vioara-l înalță, eu urc căci la Tine s-ajung mult aș vrea,
Dorința-i aprinsă de dragostea vie, ce-mi face ușoară azi calea ce-i grea.

Să-ntorc eu privirea nu vreau căci doar cerul, îmi este o țintă aici pe pământ,
Chiar dacă ești Doamne în cer eu pe Tine, te am și în inimă dar și în gând.

Pe aripi de vise spre Tine mi-e viața, eu știu că și visele Tu le-mplinești,
Chiar dacă mi-e zborul prin valea adâncă, eu știu că și-n vale Isuse Tu ești.

Și nu mi-e oprit-alergarea spre Tine, orice mie-n față Isus mi-ar ieși,
Căci Doamne și zborul, și pasul pe cale, pe brațul Tău este și-n noapte și-n zi.

Fiorul iubirii spre Tine mă-nalță, mă duce departe de locul pustiu,
E cel ce mă face să știu că eu veșnic, cu Tine Isuse voi fi-n ceruri viu.

Mă duce departe de clipele care, sunt reci, și fiorii ei mă îngrozesc,
Mă duce fiorul iubirii în locul, în care să pot eu mereu să iubesc.

Pe aripi de gânduri eu zbor azi Isuse, căci vreau să ajung unde ești Tu acum,
E gândul spre Tine încet care zboară, e plin de odihnă ce-l am eu pe drum.

Să bat vreau din aripi eu în orice vreme, să nu-mi fie zborul nicicând el înfrânt,
Și-n ultimul vreau tot să zbor eu Isuse, spre Țara divină... spre locul cel sfânt.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/225980/pe-aripi-de-vultur