Cu Domnul de mână
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cu Domnul de mână
Cu Domnul de mână avem biruință,
Cu El trecem marea și văile-adânci,
Cu El vom vedea chiar și-atunci când vom trece,
Spre ceruri pe drumul ascuns printre stânci.
Cu El vom vedea și lumina din noapte,
Căci El printre stele prezent e mereu,
Cu El vom ajunge în zorii de ziuă,
Chiar dacă apusul e lung și e greu.
Cu El vom avea biruință pe cale,
Cu El niciodată nu suntem pierduți,
Pe-un braț doar puternic ne poartă azi Domnul,
Vre-o dată nu suntem noi fiii căzuți.
Cu Domnul prin vise zburăm către ceruri,
Cu El împlinite vor fi căci Isus,
E Cel ce-mplinește, e Cel ce aduce,
Mereu biruinț-așteptată de sus.
Cu El trecem zidul înalt ce se-nalță,
Și vrea să despartă azi inimi de cer,
Cu El suntem astăzi pe calea cu viață,
Departe de calea acelor ce pier.
Cu El suntem fiii Acelui ce-i veșnic,
Nici zborul vre-o dată El frânt nu va fi,
Căci Domnu-i puterea, El e izbăvirea,
Cu El noi în cer la sfârșit vom sfârși.
Cu El noi vom trece de luptele grele,
Cu El izbăvire pe drum vom avea,
Cu Domnul de mână ne este azi zborul,
Spre Țara luminii, cu viață în ea.
Cu El vom sfârși noi aici alergarea,
Cu El vom începe în nou răsărit,
Pe străzi doar de aur, în pacea eternă,
În toate divine ce sunt infinit.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/226010/cu-domnul-de-mana