Prin valea pustie
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Prin valea pustie
Prin valea pustie adesea trec Doamne, de ea doar cu Tine mereu trec ușor,
Căci eu peste văi pe un braț ce-i puternic, preasfinte Stăpâne, și munți... astăzi zbor
Prin norul de ceață adesea îmi trece, și drumul de Tine pe cruce deschis,
Dar nu mi-este teamă, atunci și credință mi-ai dat ca să cred tot ce-odată ai scris.
Prin grea încercare cu Tine de mână, mereu izbăvire Isus voi avea,
Căci tot sus pe cruce mi-ai dat și nădejdea, că singur nu sunt, ești cu mine în ea.
Oricât e de mare la Tine-i puterea, Tu orice-ncercare o poți azi opri,
În ea nu mi-e teamă, prezența Ta Doamne, o simt lângă mine în ea zi de zi.
Prin zile cu norii întinși trec adesea, ce-și scutură-ntruna mânia prin ploi,
Dar nu sunt atins de vre-un strop căci Isuse, mereu te-am văzut, noi în ploaie-am fost doi.
Tu-mi ești mie scut, și-mi vei fi-ntotdeauna, în ploi, în furtună, în valuri, în vânt,
Căci eu chiar din zori doar pe Tine Isuse, în față sa mergi eu te las Domn preasfânt.
Prin orice azi vine vre-o teamă nu-mi este, căci Tu chiar și teama Isus ai mustrat,
Să pot să pășesc astăzi treaptă cu treaptă, să nu îmi întoarcă ea pasul vre-o dat.
Să nu mă oprească din zborul spre ceruri, departe de mine ai dus-o Isus,
Acea teamă care-mi șoptise întruna, că nu am vre-o șansă s-ajung și eu sus.
Dar șoaptele ei duse-au fost mult departe, căci Tu pentru mine mereu ai vegheat,
Să nu fiu de teamă, să nu fiu de șoapte, vre-o dată în mine adânc clătinat.
Mi-ai dat și putere, mi-ai dat și nădejde, mi-ai dat și speranță, și aripi mi-ai dat,
Ca-n vremuri mai grele să fiu mai puternic, pe stâncă-n picioare, să stau nemișcat.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/226013/prin-valea-pustie