Banii
Autor: Simona Lucescu
Album: Petale de Cuvinte
Categorie: Diverse
Banii

Noi n-am adus nimic în lume
Nimic cu noi toți știm că nu vom lua
De ai ce să mănânci și îmbrăca
Fii mulțumit de ai o pernă capul a ți-l pune.

Căci cei ce vor ca să se-mbogățească
Cad în ispită, în lațurile ei înșelătooare
Nesăbuite pofte ce-s vătămătoare
Ce în prăpăd pe oameni o să îi prostească.

Căci rădăcina tuturor relelor sunt banii
Și mulți s-au rătăcit de la credință
Cu chinuri s-au străpuns uitând de umilință
Când poate mintea le-a venit, trecut-au anii.

Iar tu om al lui Dumnezeu fugi de aceste lucruri pieritoare
Caută neprihănirea, evlavia, credința
Răbdarea, dragostea, blândețea
Ce-ți vor aduce pacea cea mântuitoare.

Tu luptă-te lupta cea bună a credinței
Apucă viața veșnică la care-ai fost chemat
Frumoasă a fost mărturisirea celor ce te-au ascultat
Trăind victorios nădejdea biruinței.

Îndeamnă bogații ca să nu se îngâmfe întruna
Să nu se-ncreadă în bogăția pieritoare
Nimic nu ia cu el omul atunci când moare
Dar cea mai prețioasă fi-va-n cer cununa.

Îndeamnă-i ca să facă bine, și să fie darnici
Bogații să fie dar bogați în fapte bune
Să simtă împreună cu alții tu le spune
Și pentru vremea viitoare o comoară dornici.

Căci banul ochiul dracului toți știm că este
Zice vorba cu tâlc rămasă din bătrâni
La fiecare generație e transmisă din străbuni
Căci agonia fugii după bani te prinde fără veste.

Simona Lucescu 11.10. 2020
Poezie inspirată din 1 Tim 6:6-19

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/226227/banii