Îndrăznește!
Autor: Simona Lucescu
Album: Petale de Cuvinte
Categorie: Incurajare
Îndrăznește!

Doamne, îmi ridic ochii spre cer
Cu Tine pot să fiu eu însumi, sincer
Am ajuns la capătul puterilor
Datorită stresului, vremurilor... .
Mai toarnă pe lut o picătură divină
Dă-mi Mâna Ta! Pe valul vieții ma țină!
Îndrăznesc, durerea-mi alină!

Doamne, îmi ridic ochii spre Tine dimineață
Mă luminez de bucurie căutându-ți a Ta Față
Cui să-i spun al inimii mele oftat?
Ție, care m-ai creat așa de complicat
Al Tău Cuvânt în inimă îl strâng
Citindu-l eu ma bucur dar și plâng
Mă înviorez, îl înghit meditând.

“În lume veți avea necazuri” Tu ne-ai spus
Dar să nu disper de valul mării dus
La Tine să îndrăznesc Tu m-ai îndemnat
De gânduri negre să nu mă las tulburat
“ Eu sunt cu tine” până-n ultima zi
Ajutorul de sus dacă cred voi primi
“Îndrăznește, cu tine voi fi!”

Simona Lucescu, 10 Februarie, 2020


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/226261/indrazneste