Ploaia

Ploaia trece prin ochii lui Dumnezeu
Îmi place în tăcere să o privesc mereu
Căci ploaia spală amintirile pe trotuarul vieții
Și-ndeamnă la a scrie-un vers pe toți poeții.

Cerul sărută așa duios pământul drag prin ploi
Pământul cerul îl sărută înapoi prin flori
La toți ne place curcubeul să-l privim
Deși furtuni și nori nu ne dorim.

Îmi place să mă plimb desculț plângând
Căci lacrimile nu se văd în ploaie- ncet curgând
Da, câteodată câte-o ploaie e banală
Și ce risipă mare e de fulgere afară.

Certurile dintre îndrăgostiți sunt ploi de vară
Ei se iubesc, indiferent de cum e vremea afară
Râsul e sănătos, ca ștergătorul de parbrize
Ce ploaia n-o oprește, ci doar ajută-n ploi surprize.

Politicienii-s buni doar când e vreme bună
Când plouă se îneacă-n fiecare picătură
Ridică vorbe-n fapte, nu vocea! Tunetul lipsească!
Doar soarele și ploaia face florile să crească!

Am scris cuvinte reci și calde pe o foaie
Și însăși existența mea e-un vers de ploaie
Ploaia de lacrimi câteodată-i necesară
Căci după nor iar soarele o să răsară.

Ascultă liniștea cum cade în a ploii picătură
Ce pace minunată Dumnezeu lăsat-a în natură
Și orice ploaie care vine cu putere mare
Nu ține mult, te-nvață doar să ai răbdare.

22 Septembrie 2020
Simona Lucescu