Puterea credinței
Autor: Simona Lucescu
Album: Petale de Cuvinte
Categorie: Diverse
Puterea credinței
De-i zice unui munte să se mute
Având credință doar cât un bob de muștar
Fără-ndoială o să se strămute
Credința-i cântărită pe-un cântar.
Și orice lucru cerem în rugăciune
Iisus ne-a zis să credem că l-am și primit
Iar în picioare dacă ne rugăm în plecăciune
Noi să iertăm pe toți aceia care ne-au greșit.
Dar dacă nu iertăm, nici Tatăl nostru
Care e-n ceruri, nu ne va ierta
Cum faci- așa ți se va face întru
Precum în cer, și pe pâmânt așa.
E simplu, neiertare de-ai în suflet
Și ură, pizmă și un duh neiertător
Degeaba tu te rogi, în al tău umblet
Să fii de rugăciunea “Tatăl Nost” împlinitor.
Și înainte de-a muta un munte
Începe de la simpli bolovani
Cu care tu ai aruncat, în loc de punte
Cu semeni de-ai ținut mânie chiar și ani... .
Căci Dumnezeu ascultă rugăciunea
Celor smeriți și fără duh de răzbunare
Ei când se roagă se-ntâmplă minunea
Credința-n Dumnezeu le-aduce alinare.
Simona Lucescu, 14 August 2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/226300/puterea-credintei