Sfaturile Sfântului Augustin
Autor: Simona Lucescu
Album: Petale de Cuvinte
Categorie: Diverse
Sfaturile Sfântului Augustin

Bună e spovedania când vine și-ndreptarea
Dar de descoperi rana în fața unui medic
La ce ți-ar folosi de n-ar fi vindecarea
Medicamentele pe rana ta specific?

Mulți fac păcate mari dar speră-n pocăința
Tâlharului ce-a fost salvat în ultim ceas
La ultima suflare și-a mărturisit căința
Dar tu de unde știi câte clipite ți-au rămas?

Mărturisirea relelor e începutul faptelor bune
Desăvârșirea omului e de-a se socoti un păcătos
La Cruce Sângele-i ne spală orice slăbiciune
De ești bolnav, Hristos te face sănătos.

Nu ne e de folos să ascultăm mereu
Învățături dacă nu le trăim
Tu fă ce vrei! Dar dragostea de Dumnezeu
Sfințire înseamnă, nu să ne înrăim... .

Căci cine nu-i duhovnicesc în trupul lui
Trupesc ajunge chiar și-n duhul său
Căci Omul a fost creat spre slava Domnului
Credința-n El ne scapă de cel rău!

Dacă îndepărtați dreptatea pe furiș din lume
Regatele vor deveni mari bande de tâlhari
De n-ai vrut mântuire când era posibil într-un ceas anume
Pedeapsa-i dreaptă, iar momentu-acela nu poți să-l repari.

Pe a iubirii cale noi urcăm spre Dumnezeu
Când viața ta e fulger, cuvintele-ți sunt tunet
Ce are bogatul de iubire n-are vă-ntreb eu! ?
Săracul de iubire are, e complet.

E-n noi ceva mai adânc decât noi înșine
Omul nu poate spune nimic din ceea ce a simți nu poate
Dar poate simți ceea ce -a spune nu îi vine
Hristos e cel ce ne cunoaște pe deplin în toate.

Câci omul bun e liber, chiar dacă este sclav
Iar omul rău e sclav, chiar dacă rege-ar fi
Lumina e nesuferită unui ochi bolnav
Doar ochii sănătoși lumina o pot privi.

În mila lui Dumnezeu, să nu îți pierzi nădejdea
Că-l necinstești la fel ca cel mai mare ateu
Ca preaiubitul Iov înfruntă deznădejdea
Răbdare în necaz, va trece și-acest greu!

Fericirea e să îți dorești ceea ce deja ai
Cunoaște-te! Acceptă-te! Depășește-te!
Sunt semnele lucrurilor cuvintele din grai
La început a fost Cuvântul, hotărăște-te!

" Dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este mai întâi moartea şi apoi viaţa." Sfântul Augustin
13 Iulie, 2020 Simona Lucescu

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/226307/sfaturile-sfantului-augustin