... şi eu!
Autor: Rely Tarniceri
Album: fara volum
Categorie: Diverse
Încă un pas pe Via Dolorosa...
Genunchiul se îndoaie sub povară...
Arsura unui bici..o lovitură...
Cine spunea de cruce, că-i uşoară?
Încă un pas...o rană...o durere...
O lacrimă strivită pe obraz...
Cine credea că drumul spre Golgota
Ducea spre biruinţă...prin necaz?!!!
Şi-am tot făcut un pas...şi încă unul...
Satan privea rânjind la chinul meu!
El nu ştia că fiecare rană
M-apropia mai mult de Dumnezeu!!!
Habar n-avea! De fiecare dată
Când mă trântea cu sete la pământ,
Durerea mea se tansforma-n putere,
Ca să îmi amintească cine sunt.
Fiindcă urcând pe drumul spre Golgota,
Alături de Isus am fost şi eu!
Şi când „S-a isprăvit!"- şopti Cristosul,
Am devenit un fiu de Dumnezeu!
Căci am murit cu El, blestem pe cruce,
Şi-am înviat cu El! Ce dulce har!
Dar nu mai trăiesc eu, ci El în mine,
Minunea vieţii noi, primite-n dar!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/22644/si-eu