Bunica
Autor: Simona Lucescu
Album: Clepsidra vietii
Categorie: Diverse
Bunica

Ochi mari albaștri de “nu-mă-uita”
Avea privirea ta, bunica mea
Și-o inimă de aur care ne lega
Și părul argintiu pe sub năframa ta.

Ce tânără îmi pare bunica mea acum
Când am ajuns la rândul meu bunică
Mă uit la pozele cu ea și-mi spun
Că amintirea ei în inimă-i veșnică…. .

Mă încuraja mereu, m-a învățat să zbor
Deși timidă aripile nu mi le vedeam
Și pe genunchi în odăiță se ruga cu dor
Cerând lui Dumnezeu tot ce nevoie aveam.

Unde-s bunicii ăștia? Pe prunci să îi învețe
Ce-i bunul simț, ce-i munca și ce-i cuvântul dat?
Nepoții să-și învețe dar și să îi răsfețe
În parc bătrâne doamne câinii și-au dezlegat…

Bunica mea cu cerul în ochii tăi frumoși
Cu mâinile trudite de binele făcut
Mi-ai dat înțelepciunea primită din strămoși
De tine azi îmi amintesc eu melancolică acut ….

“Curaj “mi-ai zis, să crezi că e cu Tine
Un Dumnezeu care veghează pasul tău
Fii credincioasă și la greu dar și la bine
Statornicia și credința te-or feri de rău!

De o bunică încă tu mai ai, s-o cauți
Ce mult se bucură de telefonul dat
Bunicii așteaptă mult, sperând triști și tăcuți
Un semn de la nepoții maturi ce i-au uitat….

Simona Lucescu
25 Ianuarie, 2022




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/226465/bunica