Eu sunt Domnul!
Autor: Simona Lucescu
Album: Clepsidra vietii
Categorie: Diverse
Eu sunt Domnul -Levitic 19
Ascultă Israele, să fii sfânt!
Căci Eu sunt sfânt, și sfânt e-al Meu Cuvânt
Să nu vă întoarceți la idolatrie
Nu-mi provocați a Mea mânie!
Și fiecare părinții să-și cinstească
Sabatele Mele toți să le păzească
Să nu furați și să nu vă mințiți
Unul pe altul să nu vă-nșelați, să fiți cinstiți!
Pe Numele Meu, strâmb să nu vă jurați
Pe aproapele tău să nu îl asuprești, voi sunteți frați
Să nu amâni tu plata omului ce a lucrat
Să nu asuprești săracul, ce sudoarea lui și -a dat
Să nu faci niciodată la judecată nedreptate
Bogatul, însă și săracul e-al tău frate
Ci să te temi de Dumnezeul tău, că Eu sunt Domnul
Fiți sfinți că eu sunt sfânt! Este îndemnul
Cu bârfe să nu umbli în poporul Meu
Să nu ucizi, ferește-te de rău!
Să nu urăști pe nimeni, este un păcat
Cu ură inima când ți-ai împovărat.
La răzbunare, tu nicicând să nu gândești
Iartă-ți aproapele, în pace să trăiești
Și ca pe tine însuți aproapele să îți iubești
Căci Eu sunt Domnul, fii atent cum tu trăiești!
Cu vrăjitori și vrăjitoare să nu vă spurcați!
Celor bătrâni voi cinste să le dați
De un străin vine cu voi să locuiască
Tratați-l bine, floarea lui să înflorească
Străini ați fost și voi, Egiptul nu îl dați uitării
Fiți buni, străinii, azilanții caută mila țării
Nu numai cumpăna să fie mereu dreaptă
Și gândul, motvația ce duce la o faptă
Poruncile și legile Mele voi să le păziți
Fiți sfinți, că Eu sunt sfânt, și voi să vă sfințiți.
7 Februarie, 2021
Simona Lucescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/226494/eu-sunt-domnul