Moartea nu există

Suntem nemuritori în spirit
Deși vasul de lut rezistă cât rezistă
La naștere și moartea parcă anumit
Ne urmărește toată viața și insistă.

Un om ce moare e ca astrul care asfințește
Se înalță, apoi alunecând în altă emisferă
Pe bolta miilor de astre îl vezi cum strălucește
În timpul vieții și în moarte omul mereu speră.

De crezi că viața veșnică îți e asigurată
Atunci tu Moartea o privești ca pe o cheie
Ce ușa eternității o deschide speriată
Când inima a încetat să bată dragi scânteie….

Moartea e începutul oricărei biografii
Și e sfârșitul oricărei ambiții și mândrii
Toți știm că vom muri, dar prin surprindere ne ea
Vine tiptil și nemiloasă Moartea cu coasa….

De ce trăim de parcă niciodată n-am muri?
Ne pierdem simțul și menirea de a fi?
Și obsedați de hora verbului de ‘a avea’
Uităm de viața veșnică și de Împărăția Sa?

Simona Lucescu
26 Iunie, 2021