Scumpa Ta învățătură
Autor: Florența Sărmășan
Album: Te-am găsit, nu Te mai las!
Categorie: Trezire si veghere
Scumpa Ta învățătură


De-aș fi fost un om supus
De mult, Te-aș fi cunoscut,
Dar n-am ascultat ce-ai spus
Și acuma, regret mult

Nu am prețuit de ajuns
Scumpa Ta învățătură,
La apel, nu am răspuns
Ba Te-am chiar privit cu ură

Că mereu ai insistat
Să ascult, să fiu supus
Însă eu am refuzat
Nu aveam nimic de spus.

Cât de bine ar fi fost
Să Te am alăturea,
Viața mi-ar fi fost cu rost
Prin învățătura Ta

Dar bezmetic am umblat
Fără țintă, rătăcit,
Nimic n-am realizat,
Am fost tot nefericit

Necăjit cum nu se poate
Am fost deznădăjduit
Simțeam că mi-e greu în toate
Și mă simțeam părăsit

Vina a fost doar a mea
Tu, mereu ai încercat
Să mă duci pe calea Ta
Dar eu, am tot refuzat

Și-am trăit necazuri grele
Nepăsarea, m-a costat
Dar azi vreau să scap de ele
Scump și mare Împărat

Viața mea de acum e a Ta
Din inimă, o rostesc,
Te rog ai milă de ea
Căci vreau pacea să-mi găsesc

Vreau să stau în pocăință
În post și în rugăciune
Ca să capăt biruință
Tu, să ai milă de mine.

Sunt al Tău căci m-ai găsit
De Tine, nu mă mai las
Tu ești Domnul meu iubit
Slavă-Ți dau cu al meu glas

Te iubesc Părinte sfânt
Tu ești mângâierea mea
Doar Tu ești în al meu gând
Inima mea, e a Ta.

Amin

Câmpia Turzii, 24 februarie 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/226630/scumpa-ta-invatatura