Te caut Isuse, nicicum nu m-abat
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Te caut Isuse nicicum nu m-abat
Te caut Isuse nicicum nu m-abat,
Cu Tine eu Doamne orice azi străbat,
Cu Tine de mână nimic nu e greu,
Te laud întruna Isus Domnul meu.
Cuvântul în inimă-l strâng căci eu vreau,
Doar plin azi de pace-n necaz ca să stau,
Nu vreau ca păcatul pe cale acum,
Să-mi fie Isuse un zid el pe drum.
Cu buzele mele-mi vestesc hotărârea,
Îmi strig și dorință, și focul, Iubirea,
Comoară îmi este a Ta-nvățătură,
Ea poate să ardă și azi orice zgură.
Deschide-mi azi ochii Tu sfinte Părinte
Să văd minunatele Tale legi sfinte,
Să văd că-s străin pe pământ eu Isus,
Să știu că acasă-i cu Tine... e sus.
Te caut întruna grăbesc pasul meu,
Să văd cum cobori Tu pe nori Domnul meu,
Plăcere-mi sunt sfinții, Tu-mi ești desfătare,
Un altul în inimă loc el nu are.
Alerg spre apusul de vremuri ce vin,
Spre locul ce-i gol de necaz și suspin,
Te laud cântând când pe cale pășesc,
Te cânt doar pe Tine Stăpâne ceresc.
Amin(diana)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/226870/te-caut-isuse-nicicum-nu-m-abat