Suntem azi la părtășie
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Suntem azi la părtășie

Suntem azi la părtășia, care-i doar prin Duhul sfânt,
Dar suntem prezenți cu totul? , sau e-n lume-al nostru gând,
Când îngenunchem în rugă, e și inima cu noi? ,
Sau se scaldă în plăcere, tăvălindu-se-n noroi.

Suntem azi la închinare, dar și noi suntem aici? ,
Pe acei ce-aduc cuvântul, îi vedem că sunt mai mici? ,
Cine-i pentru noi săracul, dar acei ce sunt orfani? ,
Nu cumva suntem aceia, ce-alergăm doar după fani?

Dumnezeu și azi lucrează, e prezent aici cu noi,
Vine să dea ajutorul, celor ce sunt în nevoi,
Dar ne cere mijlocire, cu o inimă curată,
Ca să fie rugăciunea, ea de El azi ascultată.

Cere doar sinceritate, cere Domnul pocăință,
Rugăciunea vrea să fie-ntotdeauna-n stăruință,
Tuturora El ne cere, să nu stăm nepăsători,
Să strigăm până apare, mâna sfântă printre nori.

Să strigăm până în toate, biruință vom primi,
Dacă vom deschide gura Domnul ne va izbăvi,
Însă vrea la rugăciune, astăzi toți să ne-nchinăm,
Mâini mereu ce-s doar curate, înspre cer să ridicăm.

Slujba vrea ca să ne fie, zi de zi prin dăruire,
Să fim plini ca El de milă, să fim plini doar de iubire,
Când suntem la părtășie, El ar vrea să fim acei,
Printre care unu-i mare, și noi ceilalți... mititei.

Fraților din lumea-ntreaga, azi ne spune Domnul sfânt,
Prin a Sa prezență vie, ne aduce un cuvânt,
Să îi dăruim Lui totul, El nu vrea doar jumătate,
Și mai vrea-ntre noi să vadă, o mai mare unitate.

Să nu fim aceia care, suntem doar ascultători,
Voia Domnului ea este, ca să fim împlinitori,
Să-mplinim cuvântul care, el din cer s-a auzit,
Și să spunem... Tu Isuse, fii în toate azi slăvit.
Amin (diana)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/226884/suntem-azi-la-partasie