Înainte și după cruce (5)
Oooo, Aleluiaaa, Marelui nostru Domn și Mântuitor Isus Hristos! La cruce s-a sfârșit tot ce nu era veșnic, din punct de vedere omenesc în lume și toate au avut un nou început. La cruce s-au împlinit promisiunile lui Dumnezeu pentru salvarea nostră și trăirea unei vieți de biruință pe pământ. După cruce se vor mai împlini tot ce este voia Lui pentru noi, până la venirea Domnului Isus a doua oră, după Mireasa Lui.
--Înainte de cruce-- Dumnezeu vorbește poporului Său despre respectarea Legământului lor cu El și planul Lui pentru ei de a face din ei o împărăție de preoți și un neam sfânt, iar poporul răspunde,”vom face tot ce a zis Domnul”. Bineînțeles că nu au reușit, astfel că și planul lui Dumnezeu nu putea să fie împlinit cu ei. Legământul era făcut ca ”ei” să-l împlinească, ca apoi și Dumnezeu să-Și facă lucrarea Lui pentru ei. Deci omul nu a reușit.
Exodul 19:5-6a.”Acum dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele... . Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.
--După cruce – Pe baza lucrări Domnului Isus, a crucii Lui și a sângelui cu care a curățat tot păcatul omenirii, a adus un nou Legământ, făcut între Tatăl și OMUL Isus, la cruce, Om care este și va fi în stare să ducă Legământul acesta pentru noi fiii Tatălui la capăt. Acest legământ nu va eșua și planul lui Dumnezeu de a face din poporul Lui;”o împărăție de preoți și un neam sfânt” este ”după cruce” și astăzi în vigoare. Înainte de cruce zicea ”îmi veți fi” o împărăție de preoți... După cruce zice: ”și a făcut” din noi o împărăție de preoții, iar Petru zice: ”voi ”sunteți” o preoție împărătească... ” Putem vedea diferența? Împlinirea Legământului nu-i pe puterea noastră, ci în Isus Hristos, datorită crucii Lui. Oricum nu eram nici noi mai puternici decât poporul lui Israel, care nu a fost în stare să țină legământul. Nici noi nu l-am ține, dar mulțumim Domnului Isus,”Omul” desăvârșit în stare să ne reprezinte în acest Legământ. Noi nu facem Legământ cu El, ci noi intrăm în Legământul a cărui garanție este Isus Hristos, la cruce și după cruce. El este Marele nostru Preot, iar Biserica Lui ”o preoție sfântă”. Oare cum ar fi fiii de Dumnezeu când și-ar înțelege identitatea aceasta? dar glorie Lui, învățăm, creștem și descoperim tot mai mult voia Marelui nostru Preot, Isus Hristos.
Apocalipsa 1:5a-6.”A Lui care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție de preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său... ”
1Petru 5a și 9a.”Și voi ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă~&."_~ Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt pe care~&,"&~”
--Înainte de cruce— Fiindcă legământul eșuase, poporul nu a reușit să-l țină, iar Dumnezeu aduce în ecuație un nou legământ cu omul, în care Omul, era Isus Fiul lui Dumnezeu, care pentru asta venise pe pământ, să salveze omenirea, aducând-o la chipul și voia lui Dumnezeu, din veșnicii. Acest legământ nou a intrat în vigoare după cruce, când fiecare om de pe pământ a fost iertat. Și va beneficia de iertare și vindecare atunci când omul va hotărî să-L facă Domn și Mântuitor pe Cel ce-Și ține legământul veșnic.
Evrei 10:15-17.”Lucrul acesta ni-L adeverește și Duhul Sfânt. Căci după ce a zis: ”Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inima lor și le voi scrie în mintea lor”. Adaugă: ”Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
Mulțumim Tată pentru voia și planul Tău măreț, de a pune legile Tale în inima noastră și de a le scrie în mintea noastră, ca să trăim biruitori viața pe pământ, fără condamnare că nu le putem ține, ci din dragostea care o descoperim în Tine și puterea care ne-o dai ca să trăim și noi legile și poruncile Tale din dragoste și cu ceea mai mare acuratețe. Dacă se întâmplă să greșim mulțumim pentru sângele Domnului Isus, care mai operează și astăzi și curăță orice pată dacă ar apare pe hăinuța noastră. Mulțumim pentru Duhul Tău care este în noi și cu noi și pentru noi, în fiecare zi. Amin!