Pacea
... cu gulerul ridicat de frigul de afară, cu fruntea pe care se preling fulgi topiți ''ai babelor'', un bărbat pășește încet, parcă nedumerit, uitându-se în jur.
În mână ține o floare albă pe care ar vrea să o dăruiască... femeilor plecate în refugiu, mamei ce se odihnește în dealul cu semnele celor plecați, soției sau PĂCII, pe care nu ar vrea să o piardă din țara lui.
Face câțiva pași... se oprește... se uită împrejur; parcă ar aștepta ca cineva să-i fi știut gândurile răvășite dar nu se oferă nimeni să-l oprească.
Se întoarce dintr-o dată grăbit și parcă aleargă...
înainte să cumpere superba floare albă, pe care o văzuse într-o fereastră veche, cu vopseaua căzută, o porumbiță ce semăna atât de bine cu PACEA pe care n-ar vrea să o piardă...
Se oprește la mică distanță, se privesc... ea este înfrigurată și obosită, nu reacționează când el se apropie să-i așeze la picioare superba floare, doar închide încet un ochi din care curge lacrima ce-o împarte cu el... bărbatul atât de doritor de PACE...
Alexandrina Sanda Tulics- Deafield - 8 Martie, 2022