Să fii femeie!
Autor: Gabriela Bucur
Album: fara album
Categorie: Slujire
Să fii femeie!

Să fii femeie e-o chemare înaltă
Ce-odată ți-a făcut-o Cel Preaînalt
Și oricâte pe pământ sunt laolaltă
Ești darul Domnului cel minunat.

Nu te lupta să schimbi ce ți s-a dat
E un har să fii soție, mamă, fiică
Mai mult, ești fiica Marelui Împărat
Chiar de te simți nevrednică și mică.

Fii o Estera, să sacrifici tot
Și tuturor să le slujești cu drag
Căci Domnul tău Etern și Savaot
Îți strânge lacrimile în al Său șirag.

Fii Debora cu brațe oțelite
Smerită dar și plină de curaj
Ostenelile tale în taină împletite
Îți sunt o pildă pentru copilași.

Fii Ana, roagă-te-n toată umilința
Și așteaptă în tăcere ajutorul
Căci Cel care a făcut făgăduința
E Credincios și-ți e Mântuitorul.

Fii Lois și învață-ți pruncii în teamă
Să facă din Hristos al lor tezaur
Ca Sara-n ascultare îi îndeamnă
Că înțelepciunea e în viață aur.

Fii Maria și ia-ți partea cea mai bună
Căci Bunul cel mai bun e Dumnezeu
Prin El ești toate acestea împreună
Epistolă la toți din jurul tău.

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/227085/sa-fii-femeie