Din Capernaum către cetatea Nain urcau
Învățătorul și ucenicii. Îi însoțeau
Noroade multe. Când înspre poartă Se-apropia,
O mare gloată, ca să îngroape, un mort ducea.

Era un tânăr, băiatul singur al maicii lui,
Și-n văduvie, mai prețioasă comoară nu-i.
Văzând-o Domnul, spre ea cu milă S-a îndreptat,
I-a zis: "Nu plânge!" Apoi de raclă S-apropiat.

Într-o clipită a stat cortegiul, și s-au oprit
Cei ce o duceau. El atingând-o, a glăsuit:
"Tinerelule, scoală-te, îți spun!" Și s-a trezit
Din somnul morții, ce nemiloasă l-a biruit.

Căci, peste moarte având putere, l-a înviat,
Și maicii sale, înmărmurită, 'napoi l-a dat.
Cuprinși de frică, slăveau cu toții pe Dumnezeu
Că cercetase cu îndurare poporul Său.

Către cetatea-ți Isus coboară sau urcă-acum,
Chiar de străbate o zi sau două aridul drum,
Planificată e întâlnirea-n agenda Sa,
Căci El îți știe și îți cunoaște durerea ta.

A ta comoară-n țărâna lumii de-ai îngropat,
Și-orice nădejde de existență s-a spulberat,
Isus te vede, El peste moarte e Suveran,
Cu-a ta durere, oricât de mare, El are-un plan.

Ridică-ți ochii și te oprește din plânsul tău,
Te-așteaptă Domnul lângă cetate cu-alaiul Său;
Nenorocirea ce-ți pare-azi mare se va sfârși
În clipa-n care pe Domnul Vieții-L vei întâlni.