În toate pe pământ
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
În toate pe pământ ce-s întâmplate,
E ultimul cuvânt Doamne al Tău,
Căci Tu oprești și vântul care bate,
Oprești și planul rău... a celui rău.

În veștile-auzite ce sunt astăzi,
Acea chemare toți o auzim,
În care Tu ne chemi mereu acasă,
Căci nu vrei unul Doamne să murim.

Urgiile ce sunt astăzi venite,
De Tine sunt știute Domn preasfânt,
Căci Tu ai vrea să faci azi o trezire,
Să chemi la pocăinț-acest pământ.

Războaiele ce se aud aproape,
Sunt cele despre care Tu ai scris,
Căci azi Apocalipsa se-mplinește,
Si-acea fagaduință ce-ai promis.

Atâtea ape vin cu-o deznădejde,
Atâtea boli ce-aduc azi pe pământ,
Doar teama ce ar vrea ca să cuprindă,
Atâtea inimi și din zbor vre-un gând.

Dar toate sunt de Tine azi văzute,
Căci toate sunt Isus în mâna Ta,
Ești Cel ce scuturi Doamne uscăciunea,
Să nu ajungă pleava unde-ar vrea.

Ești Cel ce dai țărâna la o parte,
Pe haine ce am strâns-o cu sudori,
Când Tu strigai din ceruri ca să strângem,
Noi numai pentru ceruri vii valori.

Ești Cel care-ai cerut neprihănire,
Altare mai aprinse ai cerut,
Ai vrut să vezi o dragoste frățească,
Căci Doamne unitate n-ai văzut.

Și astăzi tot de noi ce-s auzite,
Sunt toate pentru ca să ne trezim,
Sunt pentru-a cauta mereu sfințirea,
Și frații ce ne-ai dat să îi iubim.

Să fugă dintre noi vrei vrăjmășia,
Și ura care cuiburi și-a făcut,
Tu vrei să ne iubim cu-acea iubire,
Ce nu se schimbă, ce-i ca la-nceput.

Tu vrei în haine albe la-nălțare,
Pe toți Isuse-atunci să ne găsești,
Trezirea ce o faci astăzi prin toate,
Ea este pentru noi căci ne iubești.

Azi pentru toate noi cu mulțumire,
În fața Ta Isuse vom veni,
Că ne mai faci Tu Doamne o trezire,
Doar treji mereu... mereu vom mulțumi.
Amin (diana)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/227246/in-toate-pe-pamant