Să nu întristăm vre-o dată, Duhul sfânt căci ne-a adus,
Bucurie-n încercare, el de noi n-a stat ascuns,
Să nu ne unim cu lumea, Duhul sfânt ne-a luminat,
Să nu fim și noi năpârca, ce-și dorea doar un scăldat.

Să nu punem în scriptură, zile să sărbătorim,
Cu păgânătatea lumii, nu ar vrea să ne unim,
Noi suntem pe-o cale-ngustă, lumea largă și-a ales,
Noi ne îndreptăm spre Domnul, însă ea-ntr-un veșnic șes.

Să nu întristăm fiorul, dragostei care-i divin,
Pentru dragostea măreață, noi lui să nu-i oferim,
Jumătate de măsură, căci puțin din lume vrem,
Domnul inima întreagă o dorește... oare-i dăm?

El ne-a spus să fim lumină, oare azi suntem lumini,
Sau la masă cu păgânii ne-așezăm... sărbătorim,
Care e deosebirea, dintre noi și acei răi,
Unde îi găsește Domnul, astăzi pe copiii Săi?

Strigă-ntruna mijlocire, unitate a cerut,
Nu în sărbători cu lumea, ce nu-i un miros plăcut,
Chiar și-n vremuri de războaie, vede cum sărbătorim,
Ce ar trebui să facă, ca noi să ne pocăim.

Să lăsăm plăcerea lumii, este-un mare ea păcat,
Voia Domnului e scrisă, este-un adevăr curat,
Drumul către-mpărăție, nu este cu sărbători,
El e drumul care este, plin de luptă... de sudori.
Amin(diana)