Când eşti plin de întristare
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Incurajare
Când eşti plin de întristare,
Şi când crezi că eşti pierdut,
Când treci prin clipe amare,
Dumnezeu îţi este scut.

Spune-i Lui tot ce te-apasă,
Oful Tău, problema ta,
Singur Domnul nu te lasă,
El îţi ia povara grea.

El îţi leagă orice rană,
Şi te mângâie duios,
Şterge lacrima din gene,
De-i urmezi Lui credincios.

Urmează-i Lui cu credinţă,
Pân` la capăt orice-ar fi,
El îţi va da biruinţă,
Şi nu te va părăsi.

Ce promite împlineşte,
Căci e bun şi credincios,
Domnul nu dezamăgeşte,
Slavă Lui, Domn glorios.
Amin!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/227336/cand-esti-plin-de-intristare