El nu se poate tăgădui singur
Autor: John Piper
Album: Diverse
Categorie: Diverse

Motivul pentru care cuvintele apostolului Pavel către un bărbat tânăr care era un pastor timid din fire sunt relevante pentru tine, deși poate nu ești tânăr, sau bărbat, sau timid, sau pastor, este că motivele, argumentele pe care le prezintă pentru ca Timotei să îmbrățișeze suferința care urma să vină peste el pe calea slujirii și de ce să meargă înainte cu îndrăzneală, confidență și curaj în lucrarea pe care o are de făcut, sunt aceleași argumente și aceleași motive pe care ți le dă și ție pentru ca și tu să îmbrățișezi suferința care urmează să vină peste tine pe calea ascultării și de ce și tu să mergi înainte în ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci, chiar dacă te lupți, dar să ai o încredere mare. Deci, dacă tu nu ești tânăr și nu ești bărbat și nu ești pastor și nu ești timid, nu-ți închide urechile la ce voi spune. Fără nicio teamă de contradicție, îți spun că ai nevoie de acest mesaj, de aceste versete din Cuvântul lui Dumnezeu. Și cred că lucrul acesta îți va deveni clar înainte să încheiem. Aș dori acum să mă rog ca Dumnezeu să facă acest Cuvânt să fie puternic pentru noi toți. Deci, Tată, fie bărbați, fie femei, tineri și bătrâni, timizi și curajoși, pastori sau nu, vino și vorbește.

 

Acesta e un Cuvânt crucial pentru noi și Te rog să-l faci Cuvânt salvator, care să întărească, să vindece, să dea putere, astfel încât orice nevoie adusă în această sală să fie atinsă în feluri în care nici eu și nici altcineva în afară de Tine s-ar fi putut gândi. Te rog aceasta în Numele Domnului Isus. Amin. Suntem în mijlocul unei serii de vară de 9 părți, pe 2 Timotei, intitulată „A Lui să fie slava în veci, nu mi-e rușine de Hristos și gata de suferință.” Și motivul pentru titlul acesta va deveni tot mai clar pe măsură ce trec săptămânile, sau odată cu trecerea minutelor din acest serviciu. Tom va aduce mesajul săptămâna viitoare, apoi voi fi și eu înapoi din ultima parte a concediului meu și voi termina ultimele 4 mesaje în august. Și de-abia aștept s-o fac.

 

Îmi place și am nevoie de mesajul din 2 Timotei. Deci focusul nostru e pe versetele 8 la 19 din capitolul 2. Aș vrea să vă spun ceea ce cred că Pavel face aici și apoi vom vedea cum o face. Cred că îi dă lui Timotei și ție 5 motive, 5 pietre de temelie, argumente de ce Timotei trebuie să îmbrățișeze suferința în slujba Evangheliei și de ce trebuie să alerge înainte cu încredere și curaj în viața sa plină de lupte. Acesta cred că face în aceste versete - dă 5 motive pentru el și situația sa unică, dar acestea ți se aplică și ție în situația ta, dacă ai urechi să auzi. Amintiți-vă versetul 1 din acest capitol: Pavel spusese „întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.” Vrea ca el să fie tare. Prin constituția sa nu e tare. Și apoi în versetul 2, „ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere” - Ken a adus mesajul acesta săptămâna trecută. Apoi în versetul 3, „Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.” Deci fii tare, continuă slujba transmiterii acestui Cuvânt, iar atunci când vine suferința, îmbrățișeaz-o, nu fugi de ea, Timotei.

 

Tema principală a acestui capitol și a acestei cărți e să-l ajute pe acest tânăr și pe tine și pe mine să fie gata să sufere, nu să fugă, și să fie curajos și cutezător și încrezător în lucrarea pe care Dumnezeu ne-a chemat s-o facem, oricare ar fi ea. În versetele 8 la 19 sunt 5 pietre de temelie pentru acest curaj pe care Dumnezeu vrea să-l pună în tine. Și mă rog ca modul în care asculți la aceasta e rugându-te, „Doamne, unde am nevoie în viața mea să fie puse pietre de temelie, ca să mă susțină atunci când valurile care pastorul John spune că vor veni, se vor sparge peste mine, în efortul meu de a fi ascultător, ca și creștin? Deci dacă am nevoie de sprijin pentru luptele viitoare, Te rog să pui această piatră la temelia vieții mele în seara aceasta.” Piatra de fundație nr. 1. Sunt 5 din ele. Versetul 8 - „Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea.” Deci Timotei, Biserică Betleem, nu merge niciodată fără Domnul Isus. Și în mod specific, Timotei, 2 lucruri cu privire la Domnul Isus: El a înviat și El e fiul lui David. De aceste două? Ar fi putut spune 100 de lucruri, nu-i așa? Adu-ți aminte de Domnul Isus înviat și din sămânța lui David. De ce? Pentru că El este viu, Timotei. „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.” Timotei, dacă El e viu și tu ești în El, și tu vei trăi în veci, Timotei. Orice opoziție ar veni împotriva ta, chiar dacă te duce la lucrul suprem pe care-l pot face, adică moartea, totuși tu ești viu, pentru că Isus e viu. Și de ce „sămânța lui David?” Orice evreu știa ce înseamnă aceasta: înseamnă că El e Mesia. Nu e o înviere la întâmplare, „iată pe cineva pe care pot învia,” ci e Mesia care a fost trimis în lume să moară pentru ca să triumfe asupra morții. Hai să vă citesc ceea ce i-a spus îngerul Mariei, ca să puteți să vă dați seama un pic de ceea ce a însemnat Mesia pentru ea, pentru alții și sper că și pentru voi. Iată ce a spus îngerul către Maria: „Şi iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt, şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” Deci Timotei, timid, tânăr, nesigur, înspăimântat, Timotei adu-ți aminte de Domnul Isus, care a înviat din morți nu într-un mod întâmplător, ci ca Fiul lui David stând pe tron în veci ca Împăratul tău și Mântuitorul tău, Domnul tău și prietenul tău. Adu-ți aminte de aceasta. Aceasta a fost prima piatră, pusă în viața ta, la temelie, ca să te susțină atunci când vine momentul.

 

A doua, în versetul 9 - Pavel spune, că, în concordanță cu Evanghelia sa „pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat,” Timotei. Pavel nu vrea să-i dea o impresie falsă lui Timotei cu privire la slujire. „Sunt în temniță, sufăr.” Haideți să privim la cele 3 lucruri pe care le menționează. „Sufăr” - înseamnă că doare, nu e prea strălucit, ci chiar doare suferința. Al 2-lea: „sunt în lanțuri.” Era în lanțuri, în celulă, nu știu dacă lanțurile erau la mâini sau picioare, dar erau lanțuri - ruginite, grele, care-l trăgeau în jos. „Doare, Timotei! Fii gata!”

 

Al 3-lea lucru: „sunt acuzat a fi făcător de rele.” Nu e ceva glorios. Cuvântul e „rău-făcător.” Timotei, merge voba că Pavel e rău. Îți sună cumva familiar, creștinule din secolul 21? „Nu e drăguț, nu e nobil, nu e cavaleresc, ci doare și toți care mă acuză spun că sunt rău, delicvent, Timotei.” Nu acoperă nimic, pentru a ajuta pe acest bărbat să fie curajos și să îmbrățișeze suferința. Nu flatează persoana, nu încearcă să îndulcească Evanghelia. Ci doare! Apoi temelia, la finalul versetului 9: „dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.” „Eu sunt legat, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat, Timotei! Eu sunt în temniță, Timotei. Dacă vine ziua să stai și tu în temniță, dacă vine ziua când te simți bătut și singur și te întrebi dacă această cauză pentru care ți-ai trăit viața e învinsă, să știi căci Cuvântul nu este legat! Tu ești legat! Tu vei muri, dar Cuvântul nu va muri, nu va fi întemnițat, ci va alerga mai departe. De fapt, Timotei, (dacă putem sări la Filipeni) atunci când crezi că a ajuns chiar clipa înfrângerii tale, Dumnezeu va folosi înfrângerea ta pentru victoria Lui.”

 

Haideți să vă citesc aceasta, din Filipeni 1:12, „Vreau să ştiţi, fraţilor,” - probabil era în timpul aceleiași întemnițări - „Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei... Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.” Toate lucrurile lucrează împreună spre înaintarea Evangheliei, inclusiv înfrângerea Evangheliei - temporară. „Domnul Isus a înviat, Domnul Isus domnește, pune aceasta la temelie. Iar acum pune a 2-a piatră de fundație, Timotei: Cuvântul nu poate fi înfrânt. Eu sunt legat, tu vei fi legat, dar Cuvântul aceasta nu va fi legat. Zidește-o și pe aceasta acolo și fii tare.” 3. Versetul 10 - „De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.” Ați putea gândi în acest punct din curgerea argumentului că nu ne mai dă pietre de temelie, ci începe să construiască pe ele. Nu cred, deoarece dacă priviți cu atenție la cuvintele pe care le alege, continuă să încerce a-l ajuta pe Timotei să fie curajos și îndrăzneț. „De aceea rabd totul pentru... ” - și ar fi putut spune „pentru Biserică,” sau ar fi putut spune „rabd totul pentru cei pierduți,” dar n-a făcut-o. El a spus „rabd totul pentru cei aleși.” De ce a spus aceasta? De ce a adus această doctrină? Pentru că spiritul acestui text este foarte confident, foarte sigur.

 

Acestea sunt pietre care nu pot da greș, de aceea el folosește cuvântul care descrie Biserica și e înrădăcinat în eternitate și absolut sigur. „Creștinii sunt cei aleși dinainte de întemeierea lumii, Timotei.” Trebuie însă să avem grijă oricând ne ocupăm de doctrine majore, ca și alegerea. Și Pavel ne arată cum să avem grijă. Ne ajută mult și iubesc acest pasaj. E foarte folositor cu privire la cum să avem grijă când ne ocupăm de o doctrină atât de delicată, crucială, controversată, cum e alegerea. Felul cum vorbește Pavel aici ne protejează de 2 greșeli pe care de multe ori le facem cu privire la alegere. Iată una din ele: Ei bine, dacă există oameni care sunt aleși dinainte de întemeierea lumii, atunci în mod sigur nu trebuie să ne riscăm viețile pentru ca ei să fie salvați și aibă parte de slava cerească. E greșit! Pavel spune tocmai opusul.

 

Haideți să citim aceasta. „Eu rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus.” Siguranța că ei sunt aleși nu mă face să mă opresc din a predica, din a-mi risca viața, ci îmi dă confidență că nu-mi risipesc predicarea, nu-mi risipesc viața. Se va întâmpla, voi fi victorios în propovăduire Dumnezeu are un popor și ei vor auzi. Nu-l îndepărtează de predicare, suferință, rugăciune și lucrare pentru mântuirea celor aleși. Nu știe cine sunt aceștia până când ajung să creadă. Iată a 2-a greșeală pe care o facem de multe ori: Ei bine, dacă Pavel trebuie să predice și să sufere și să-i convingă pe cei nelegiuiți să creadă în Domnul Isus ca să fie mântuiți, atunci nu poate exista un astfel de lucru cum ar fi alegerea veșnică, ci doar alegerea pe care o face omul. Greșit! El spune tocmai opusul. „Eu rabd totul pentru cei aleși... ” Ei există! „... pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus.” „Deci angajamentul meu de a suferi pentru Evanghelie, Timotei, nu înseamnă că nimeni nu e ales, ci înseamnă că Dumnezeu m-a rânduit pe mine să fiu instrumentul salvării lor. Și pe tine. Nu gândi vreodată că alegerea îți face mărturia sau rugăciunea ta de prisos. Sunt esențiale. Bazează-te pe acest verset. Eu rabd totul ca ei să fie mântuiți.” E limpede? Și apoi încă o expresie pentru a se asigura că Timotei simte minunea acestui lucru, adică ultima expresie din verset: „pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos, împreună cu slava veșnică.” „Îți aduci aminte, Timotei, ca și un ales, aduci oameni aleși la slava veșnică. Tu și cu ei veți avea slavă veșnică. Slavă veșnică. Deci tot ce suferi acum - adu-ți aminte ce am spus în 2 Corinteni - „necazurile noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi... ” - cine poate continua? ... „o greutate veșnică de slavă.” Aceasta produce suferința ta: tu și cu aleșii treceți prin iad pentru a ajunge în Cer. În felul acesta se ajunge la ea. Încurajează-te, va fi etern și glorios. E doar o viață scurtă pe care o trăim aici. Și veșnicia e foarte lungă.

 

Acesta a fost numărul 3. Deci, 1. Hristos a înviat și domnește ca Rege etern, iar tu vei învia și vei domni împreună cu El. 2. Cuvântul lui Dumnezeu nu e legat ci va triumfa indiferent dacă eu sau tu suntem legați. El nu va fi legat. 3. Din toți nenumărații păcătoși fără merit din lume, Dumnezeu a ales un popor pentru slavă veșnică. Suferă orice pentru a-i mântui. 4. Versetele 11-13 - „Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El.” Dar, „Dacă ne lepădăm de El,” Timotei, „şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” Puteți să vă dați seama că Pavel încă aduce pietre de temelie pentru întărirea încrederii, căci spune „adevărat este cuvântul acesta.” Bazează-te și stai pe ceea ce urmează să-ți spun. E ceva de încredere, e un adevăr solid ca stânca, deci fii tare în el, pune-l la temelia vieții tale și zidește-ți o viață curajoasă pe el. Asta înseamnă aici cuvântul „adevărat” din versetul 11. Deci ce spune el? Ce fel de încredere? El spune „iată ce e sigur: promisiunile lui Dumnezeu de biruință în încercare sunt sigure și avertizările lui Dumnezeu de pierdere din cauza necredinței sunt sigure.” Urmăriți-mă aici, căci acest text e de multe ori folosit în mod greșit. Iată promisiunile de biruință: - În mijlocul versetului 11 - „dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El.” Adică, dacă te-ai identificat cu Isus în moartea Lui, dacă ai îmbrățișat moartea Domnului Isus și moartea ta în El, atunci vei trăi. Acest cuvânt este adevărat. - Și în al 2-lea rând, în paralelă, „dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El.” Domnul Isus a spus în Marcu 13 - „cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.” (Marcu 13:13)

 

Deci Domnul Isus e înviat, dacă ai murit împreună cu El, vei trăi. Domnul Isus e fiul lui David și vei împărăți împreună cu El. Vedeți corelația? Dacă ești una cu El în moartea Sa, vei trăi. Și acest lucru e sigur. „Rabdă, Timotei, rabdă. Nu te îndepărta de Isus pentru a evita suferința!” Și acum îi spune de ce. Versetul 12 la mijloc - „Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi.” „Tu vei fi cel pierdut, Timotei, dacă te lepezi de El, dacă-L dai la o parte, dacă te duci de la acest Rege și Mântuitor, de la acest Prieten. Dacă nu mai ai de-a face cu El pentru restul vieții, vei fi condamnat. El se va lepăda de tine în ziua de apoi.” Și Îl citează pe Domnul Isus. Vă aduceți aminte de text, nu-i așa? Matei 10:33 - Domnul Isus a zis: „dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” Nu vrei să auzi aceste cuvinte: „Nu te cunosc, Timotei. Ai avut un început bun în viața de credință, ai primit ceva laude de la apostol, iar apoi te-ai depărtat. Nici măcar nu te cunosc. N-ai fost niciodată al Meu.” Nu vrei să auzi cuvintele acestea. E foarte serios, nu se joacă aici. Deci atunci când se întâmplă paralela aceasta în versetul 13, n-o poți face să fie pozitivă. „Dacă suntem necredincioşi, totuși El rămâne credincios.” Aceasta nu înseamnă „credincios ție,” altfel cuvintele dinainte n-ar însemna nimic. „Dacă te lepezi de El, și El se va lepăda de tine.” Dacă ești necredincios, dacă te lepezi de El și nu crezi, El totuși este credincios Lui Însuși. Și felul în care Se justifică pe Sine este prin a te lepăda pe tine, Timotei.

 

Dumnezeu își prețuiește în mod suprem credincioșia Sa. Dacă respingi credincioșia Sa spunând, „nu mă voi mai încrede în credincioșia Lui, ci mă voi încrede în bani, mă duc pe o cale nouă, am terminat cu lucrurile ăstea creștine vechi.” Dacă stai acolo, El este credincios valorii Numelui Său și valorii credincioșiei Sale, și felul în care Dumnezeu Își justifică credincioșia față de cei ce o resping se numește Iad. Așa că nu-ți felicita necredința, spunând, „Dumnezeu încă îmi este credincios.” El este credincios. El nu Se poate tăgădui singur. În privința aceasta este El credincios. De aceea, la baza promisiunilor este „El nu Se poate tăgădui singur.” Dacă te ții de Isus și spui, „Tu însemni totul pentru mine, Tu ești vrednic de încredere, eu sunt doar un păcătos nenorocit, Tu ești totul pentru mine,” - atunci El nu te poate lepăda. Siguranța ta este tot atât de fermă ca și loialitatea Sa față de Numele Său. Dar dacă te duci de la El, dacă te depărtezi, dacă zici, „Nu mai vreau nimic de-a face cu asta, nu ești Salvatorul meu, ci probabil doar un mit. Doar m-ai încurcat în toate relațiile mele, mă duc de-aici pentru totdeauna.” - atunci El se va lepăda de tine, cu toată credincioșia față de valoarea Sa infinită. Deci, Timotei, nu e de joacă. Îmi place Pavel - nu se joacă. Totul e în joc când Îl slujești pe Domnul Isus, când Îl cunoști pe El, nu voi ascunde aceasta, Timotei.

 

Acesta a fost numărul 4: dacă Te încrezi în El, Timotei, dacă nu arunci totul de-o parte, dacă nu fugi de suferință, ci o îmbrățișezi și rabzi până la sfârșit, încrezându-te în Mântuitorul tău, ca un păcătos neajutorat, atunci nu Se va lepăda de tine, căci nu se poate tăgădui singur. Fii tare! Și în final, numărul 5: Când am ajuns la versetul 14, prima mea impresie a fost: „cred că Pavel a terminat cu datul pietrelor de temelie pentru întărirea încrederii, și începe să explice mai mult ceea ce a început în versetul 2, („încredințează la oameni de încredere” ceea ce ți-am dat) și că va vorbi despre slujire acum și ce trebuie să facă Timotei ca un slujitor curajos.” Apoi am ajuns la versetul 19 și am zis, „Nu, nu-i așa.” Ci tot continuă. Deci iată versetul 19, apoi vom merge înapoi - „temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: "Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui"; şi: "Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!" Deci mi se pare că versetele 14-19 îi descriu lui Timotei cât de plină de lupte și necazuri va fi lucrarea lui, și apoi îl cheamă pe Timotei să împartă drept Cuvântul în mijlocul tuturor acestor necazuri și apoi îi dă o ultimă piatră de temelie, numărul 5, pentru a o pune sub viața sa, și anume versetul 19. Deci haideți să trec pe scurt prin aceste versete și apoi vom concluziona.

 

Aduceți-vă aminte: capitolul 2 versetul 2 - Timotei trebuie să încredințeze Cuvântul Domnului la oameni de încredere care îi vor învăța mai apoi pe alții. Și acum îi spune lui Timotei câteva lucruri pe care să li le spună. Versetul 14 - „Adu-le aminte de aceste lucruri și roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.” Vom vedea imediat că aceasta nu înseamnă că nu sunt importante cuvintele, ci mai degrabă înseamnă că unele din ele sunt atât de importante încât nu trebuie să te cerți cu privire la ele, ci să le tai ca și pe cangrenă. Certurile acestea de cuvinte omoară oamenii - e cangrenă. Versetul 15 - „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” Acest lucru te va costa, Timotei. Pot fi mulți oameni (capitolul 4:3) care nu vor să audă ceea ce ai de spus. Nu va fi confortabil, dar fă ce poți mai bine pentru a fi un lucrător care împarte drept acest Cuvânt prețios. Fără spoială, fără îndulcire - ci iubește-i pe oameni cu el, spune-le ce este în el. Versetul 16 - „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor” - observați că se referă la cuvinte, deci mă gândesc „ferește-te de certurile de cuvinte”, ce să faci cu cuvintele? -„cuvântul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr” (exprimat în cuvinte). „Ei zic” - asta înseamnă cuvinte, și sunt chestiuni de viață și de moarte aici - „că a şi venit învierea” - adică învierea credincioșilor - „şi răstoarnă credinţa unora.” Acest cuvânt „răstoarnă” (în engl. „upsetting” înseamnă și „supără”, n. tr.) - nu-mi place traducerea. Literal e corect, dar conotația de „supărare”, „enervare... ” Aici e ca și o barcă ce se răstoarnă și oamenii se înneacă. Deci aici nu înseamnă a enerva oamenii, ci a-i omorî, așa ca și cangrena. Dacă nu tai cangrena, îi omoară pe oameni. Deci nu te certa cu privire la aceste cuvinte, ci taie-le jos. În punctul acesta, dacă aș fi Timotei (și mă asemăn mult cu Timotei) m-aș simți intimidat din nou. Cum pot oare să tratez toate astea? Sunt învățători mincinoși, ca și Imeneu și Filet, sunt aceste învățături false și ciudate că a și venit învierea, e cangrenă care ruinează viețile oamenilor și nu știu ce să fac, Pavel. Sunt... mă simt foarte inadecvat, Pavel. Deci spune în versetul 19 - „Totuşi,” - Timotei, îmbărbătează-te - „temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: "Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui"; şi: "Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!" Deci, Timotei, dacă începi să te îngrijorezi că e atât de mult păcat în biserică și atât de multă învățătură falsă amenințând în toate părțile, adu-ți aminte de această pecete cu două fețe: are o față divină și o față umană. Pe fața divină, pecetea ștampilată spune, „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui.” Tu s-ar putea să nu știi, dar El știe. Îmbărbătează-te. Și fața umană spune, „ Oricine rostește Numele Domnului” - cu alte cuvinte, dacă ești al Lui - „să se depărteze de fărădelege.” Îi vei cunoaște după roadele lor, Timotei.

 

Vreau să sumarizez. 5 pietre de temelie date unui slujitor tânăr, bărbat, pastor timid din punct de vedere constituțional și eu predicând unor oameni care nu sunt toți tineri, nu sunt toți bărbați și nu sunt toți timizi din fire și în mod sigur nu sunt toți pastori, deoarece aceste pietre de temelie sunt pentru voi în Hristos. Și Dumnezeu vă vrea să fiți acolo, stând pe ele. Vreau să le numesc, apoi încheiem.

1. Aceasta nu e o oarecare înviere, ci Hristos a înviat, Fiul lui David, viu și domnind în vecii vecilor.

2. Predicatorii s-ar putea să fie legați, dar Cuvântul nu e niciodată legat.

3. Din toți păcătoșii fără vreun merit din lume, Dumnezeu are un popor ales și slujirea ta are scopul de a-i aduce la mântuire.

4. Dumnezeu nu se poate tăgădui singur. Dacă te încrezi în El, nu Se va lepăda de tine. Dar nu te îndrepta în direcța opusă.

5. Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. Dacă vrei să știi dacă ești al Lui, „oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege.”

 

Tată ceresc, Îți mulțumesc pentru că ne-ai slujit atât de bine, slujindu-l pe Timotei prin apostol. Am nevoie ca toate aceste pietre să fie ajustate și fixate în viața mea și la fel au nevoie și prietenii și familia mea aici la Biserica Betleem. Deci Te rog să vii acum și dacă e cineva fără Hristos, fă să simtă că au nevoie de aceste promisiuni, de aceste pietre, căci au nevoie de ele. Și pentru toți credincioșii, fă-ne tari și dă-ne curaj, Te rog. Nu ne lăsa să fugim de Hristos, nu ne lăsa să fugim de suferință. Te rog aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/227397/el-nu-se-poate-tagadui-singur