Când zorii-ți bat
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 7
Categorie: Rugăciune
1. Când zorii-ți bat în geamuri,
să-ți zboare somnul greu,
/: copile-ndreaptă-ți gândul
întâi spre Dumnezeu. :/
2. Și-n rugă mulțumește-I,
că-n noaptea ce-a pierit,
/: Ți-a ocrotit viața
și-n pace te-a trezit. :/
3. Să-ți dea lumină-n toate,
tu cere-I, credincios,
/: și râvnă și putere
să-nveți tot ce-i frumos. :/
4. Să-ți fie ziua-ntreagă
o treaptă, să te sui
/: pe scara ascultării.
- În rugă tu să-I spui. :/
5. Și vei vedea, ca roadă,
că-n traiul tău mereu,
/: te binecuvintează
preabunul Dumnezeu :/
I: Nicolae Moldoveanu - Cântări pentru copii - Cântarea numărul 68
Cântările Harului, volumul 7, cântarea 291
Autor versuri: Nicolae Moldoveanu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/227478/cand-zorii-ti-bat