Cum zboară timpul m-am gândit
Ce trecătoare mi-e ființa,
Ce pași alerg așa grăbit
Și inima la nesfârșit
E-n gânduri, fapte, lucruri trecătoare.

Sunt un gunoi, nimic trainic sub soare,
Eclesiast ne-a amintit
Nimic n-are valoare.
Ci doar o inimă curată
Și-un duh statornic tare-n El.

Aceasta-i ce îți dă valoare,
Pentru aceasta te-ai trudit,
Și ai muncit o viață întreagă
Ca să alergi la nesfârșit?

Și după ce? O casă mare
Care v-a arde în puhoi,
Atâtea lucruri neînsemnate
Le-aduni mereu așa ușor.

Și știi că toate acestea n-au valoare
În fața Tronului de sus
Și Tata stă și te întreabă
Cu casa ta ce-ai mai făcut?

Ai pus o nouă cărămidă
La Casa Mea din ceruri sus?
Sau ai zidit din nou la casa
Iubirii tale de pământ. .

Ai întărit tu bine zidul?
Pot dragul meu să îl clintesc?
Sau îmi vei întoarce din nou fața
Când vin cu vântul si-o urnesc? . .

Se clatină oare credința
Când zidul iubirii e jos
Când doar cărămida și piatra,
Te face să uiți de Hristos.

Atâtea lucruri zadarnic
Te lupți să câștigi, dragul meu,
Dar Casa Iubirii din ceruri
E goală, te-așteptă mereu.

Cuvântul pe masa cea mică
Te-așteaptă și el să-l deschizi
Ca Domnul să poată să spună
Nici astăzi nu-i prea târziu.

Oh rugă, ce greu se înalță
Când somnul tronează mereu,
Și plini îmi sunt ochii de trudă
Și uit să mă închin, Domnul meu. .

Și azi, ca și ieri uit de Tine
Te las într-un colț ca să stai,
O zi, două, tei, săptămâna,
Din gândul meu așa dispari.

Îmi amintesc la greu de Tine
Când vreau atunci ca să-mi ajuți,
Și-apoi te las din nou acasă
Și plec și eu din nou la munci.

Mai iartă Tată clipa în care
Domnea cel rău în viața mea,
Și fără pic de remușcare
Am înlocuit iubirea Ta.

Tronează Tu din nou în mine
Și schimbă Tată viața mea,
Precum olarul modelează
Transformă Tu ființa mea.

Și pune dragoste în mine
Să arăt și eu că sunt al Tău,
Să vadă toți prin a mea viață
Că Tu ești Dumnezeul meu!

Căci eu copilul Tău, Tu Tată,
Mă sprijinești mereu,
Iar eu să-ți fiu mereu predată
În ascultare, Tatăl meu.