De ce fug eu mereu de Domnul meu
Și caut undeva să mă ascund?
De ce mi-ar fi mai bine mort, nu viu
Pentru că al meu suflet el al Său?
Nu știu.

Sunt pedepsit dacă mă pierd cu firea
Nu am răgaz saliva să-mi înghit
Că viața trece, unde-i fericirea,
Vânări de vânt au fost tot ce-am trăit?
Nu știu.

Și spaime am în nălucirea nopții:
Dacă mă culc, oare mă voi trezi?
De ce-s lăsat mereu în voia sorții
Și-odată mort, când iarăși viu voi fi?
Nu știu.

Până mă voi întoarce în țărână
Și desfătarea viermilor voi fi
De nu m-ai tulbura cu groaza Ta
Eu fericit aș fi de m-ai chema
Să mă întrebi orice Tu vei voi
Și ce răspuns eu Ție îți voi da
Nu știu.

Dar voi zâmbi!