Primăvara

Primăvara zâmbește în lumină,
Împresurată cu a nemuririi căldură,
Florile împodobesc suava grădină,
Din inimă curge iubirea fără măsură.

Copacii înfloriți emană izul învierii.
Iarba crudă trezește la viață.
Natura înmiresmată dă ton primăverii.
Cu ciripitul rândunicii, dis de dimineață.

Primăvara e un nou început de viață,
În cadența adevărului sublim și divin.
Trăirea prin credință e divină știință.
Și cerul vieții e un albastru senin.

Aprinde dorul de eterna dimineață,
Când în stol de porumbei zbura-vom spre cer.
Spre norul unde ne-întâmpină dătătorul de viață.
Unde iubirea divină, nu-i un mister.

Prin credința aprinsă de veșnic dor,
Străbatem pe spirala vieții nemuritoare.
Suferințele fug, rănile nu ne mai dor.
Urmăm calea, adevărul și viața, veșnicul Soare.

Primăvara revarsă a iubirii savoare,
Și umple viața cu bucuria fericirii.
Tot în jur e mireasmă nemuritoare.
Emanația divină din jertfa iubirii.