Să îl căutăm pe Domnul
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Să îl căutăm pe Domnul, El mereu ne va aduce,
O lumină doar din ceruri, când vom fi noi la răscruce,
Ne va da și ajutorul, când vom fi făr-ajutor,
Ne va da din apa vieții, căci la El e-un viu izvor.

Să ne-adăpostim la umbra, aripilor ce le-a-ntins,
Să udăm cu foc iubirea, ce în noi El a aprins,
Hrană să ne fie-ntruna, doar cuvântul Lui cel sfânt,
Să-l purtăm mereu pe Domnul, și în inimi și în gând.

Ancoră azi să ne fie, Cel ce ne-a răscumpărat,
Să privim mereu la jertfa, cea adusă de-Mpărat,
Jos la cruce să rămânem, închinați lui Dumnezeu,
Să îți lași a ta povară, jos la cruce-o las și eu.

Cu nadejde-ntotdeaună, pe Isus că-l vom vedea,
Să ne fie-naintarea, care pare-atât de grea,
Cu privirea înainte, plini de o speranță vie,
Vom razbate-această vreme, ce ne trece prin pustie.

Vom răzbate și de norii, care mult azi s-au întins,
De ne-ncredem doar în Domnul, nu vom fi popor învins,
Dragostea mereu învinge, dar și-o strânsă unitate,
Este cea care de vremuri, ce sunt grele ne răzbate.

Ne va trece și de valea, ce în faț-a apărut,
Dragostea e iertătoare, șterge ea orice trecut,
Face cale-așa frumoasă, pace-aduce ea mereu,
Dragostea plină de pace, este doar din Dumnezeu.

Să îl căutăm pe Domnul, cât aici noi vom mai fi,
Să-l slujim cu bucurie, până El va reveni,
Să ne-ncredem în puterea, care-i doar în mâna Sa,
De nădăjduim în Domnul, chiar și astăzi va lucra.
Amin(diana)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/227958/sa-il-cautam-pe-domnul