Prin câte valuri m-ai trecut, mereu ai fost cu mine,
În ele Doamne te-am văzut, la luptă doar pe Tine,
Și altele de ar veni, vre-o dată nu mă tem,
Eu știu că-mi vii în ajutor, atunci când eu te chem.

Tu glasul meu l-ai auzit, mereu în strâmtoare,
Pe Tine eu când te strigam, din mijloc de-ncercare,
Vre-o dată singur n-ai lăsat, ființa mea pe cale,
Chiar dacă trece și prin văi, eu simt a ta-ndurare.

Prin câte goluri de pustii, Tu m-ai trecut pe mine,
În fața celor ce sunt răi, n-am fost dat de rușine,
Căci eu de Tine-am fost purtat, prin viața trecătoare,
N-ai vrut ca să mă pierd Isus, în nici-o încercare.

Cu izbăvire ai venit, când se privea spre mine,
Când pietrele au aruncat, ei te-au lovit pe Tine,
Căci Tu doar pace mi-ai adus, ca nici-o tulburare,
Să nu mă facă clătinat, spre cer pe-a mea cărare.

Nu m-ai lăsat să mă înec, în lacrimile mele,
Chiar dacă multe-au fost atunci, în zilele mai grele,
Le-ai șters doar Tu cu mâna Ta, și azi... chiar de mai plâng,
Eu știu la piept că Tu mă ții, căci întristări nu simt.

Prin câte clipe m-ai trecut, atât de-apăsatoare,
Eu n-am căzut căci Tu m-ai dus, mereu doar la izvoare,
Ce cu puteri m-au adăpat, în timp lung secetos,
Căci Tu-ai văzut cât mi-am dorit, să fiu a Lui Hristos.

Nici la o parte nu m-ai dat, când eram la o parte,
Doar lângă mine Tu ai stat, și mi-ai făcut dreptate,
M-ai scos la locul larg... frumos, când se-aruncau spre mine,
Cuvinte ce îmi aduceau, durere și suspine.

Prin câte m-ai trecut Isus, prin câte voi mai trece,
Prin vremi fierbinți sau poate chiar, prin timpul cel mai rece,
Tu de la mine-ai alungat, fiorul cel de teamă,
Eu știu că vii, nu zăbovești, când inima te cheamă.
Amin(diana)