Eu mereu te voi iubi!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

De ce plângi inima mea? De ce suferi şi te doare?
Oare vezi deşertăciunea şi vezi ura ce e-n floare?
Vezi în jurul tău cum cad mulţi ce-s amăgiţi de bani
Şi vezi boli necruţătoare şi vezi oameni ce-s sărmani?
De ce oare te frămânţi? Nu ştii tu că n-ai putere
Să transformi ura-n iubire şi amarul să-l faci miere?
Tu eşti doar un pumn de lut frământat de Creator
Un izvor de suferinţă, de iubire şi de dor...
De ce plângi? O nouă zi îţi zâmbeşte... fii voioasă!
Zboară pe aripi de rugă către zarea cea albastră
Şi-mpleteşte imn de slavă cu adâncă mulţumire
Pentru viaţă, pentru soare, pentru cântec şi iubire...
Simţi? Parfum de primăvară te îmbracă ca pe-o floare
Dumnezeu din cer coboară să îţi dea o sărutare
Şi-ţi şopteşte prin zefirul ce adie pe câmpii:, , Nu fi tristă inimioară... Eu mereu te voi iubi! , ,

Vulcan-05-04-2022
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/228418/eu-mereu-te-voi-iubi