Jertfa Ta
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Laudă și închinare

Am stat o clipă azi și m-am gândit
Și nu înțeleg de ce, Tu ai primit,
De ce ai vrut să mori în locul meu,
O, Tu Isuse, Fiu de Dumnezeu.
Eu care sunt atât de păcătos,
Nu am putut primi dar mai frumos,
E darul vieții ce Tu mi l-ai dat
O, da, Isuse sunt un păcătos salvat.
Deși nu înțeleg de ce ai vrut
Și nu înțeleg cum de Tu ai putut,
Să urci pe cruce, în locul meu să fi,
Cel răstignit, ai vrut făr' să te opui.
Da, ai suit pe cruce, la calvar
Și mi-ai dat mie viața ta în dar,
Dar ce-am făcut Isuse, eu cu ea,
Doar ți-am mărit mereu, mereu durerea,
Te-am răstignit Isuse, zi de zi,
Dar știu, curând Tu ai să revii,
Să-mi dai o haină albă, tot în dar
Și să mă duci în țara de cleștar,
Eu nu înțeleg, dar vreau ca să primesc
Și vreau o veșnicie să îți mulțumesc.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/228624/jertfa-ta