După lunga judecată, un verdict mai crunt s-a dat,
Slobozit a fost Baraba, hotărârea când au luat,
Când striga întreg norodul ca să fie răstignit,
Cel ce-a spus Pilat că este, unul ce-i neprihănit.

L-au bătut ei cu nuiele, după ce au hotărât,
Ca să fie pe o cruce, sus pe deal El răstignit,
I-au dat haina stacojie, acei răi... acei păgâni,
Și pe cap i-au pus coroana, împletită doar de spini.

I-au dat trestie în mână, și apoi îngenuncheau,
Îl batjocoreau pe Domnul, și asupra Lui scuipau,
Îmbrăcat cu-a Sale haine, l-au dus ca să-L răstignească,
Nu-ncetau pe El pe cale, cei răi ca să îl lovească.

Dar ajunși la locul care, Căpățânii se numea,
I-au dat Lui un vin cu fiere, dar n-a vrut ca să îl bea,
A urcat tăcut spre culme, biciuit fiind mereu,
Dar privea doar înainte, Acel Fiu de Dumnezeu.

Cu o cruce grea în spate, El tăcut înainta,
Iar mulțimea de pe margini, doar cu pietre arunca,
Biciuit era pe spate, și împins la răstignire,
Era Domnul... să-și dea viața, pentru-ntreaga omenire.

Când au fost ajunși pe dealul, Golgota el se numea,
Pe-acea cruce Domnul păcii, mâinile își întindea,
Pironit pe ea în cuie, El privea spre Dumnezeu,
Pentru cei ce-L pironise, mijlocea Isus mereu.

Aducea Domnul pe cruce, când era El răstignit,
Mântuire chiar și celor, ce mereu l-au prigonit,
Chiar și celor fără milă, ce mereu îl biciuiau,
Dar și celor ce pe cruce, ce pe El îl răstigneau.

Cine vrea să îl urmeze, nu va fi el mântuit,
De nu trece și prin locul, unde-a fost Domnul jertfit,
De nu-și răstignește firea, dar cu ea și eul său,
El nu urcă azi calvarul, ca un fiu de Dumnezeu.

De nu rabdă-n prigonire, nu se-ndreaptă înspre cer,
De nu strigă-n rugăciune, nu deschide porți de fier,
Va ajunge unde-i Domnul, cel ce-i azi pe urma Sa,
Cel ce-i gata-ntotdeauna, drumul crucii a urca.

Va ajunge-n cer creștinul, cu Isus asemănat,
Prigonit pe drumul vieții, cel batjocorit... scuipat,
Pentru el revine Domnul, ca să-l ducă-n slava Sa,
Pe acel ce urcă dealul, cum Isus cândva urca.
Amin(diana)