Dacă-ai fi fost aici, n-ar fi murit
Acel pe care îl iubeai;
Era bolnav, de ce ai zăbovit,
De ce-ai ales ca să mai stai?

Oare nu știi ce mult Te-am așteptat?
Doar vorbă Ți-am trimis să vii;
Pe-atâția alți bolnavi i-ai vindecat,
Lui viața n-ai putut să-i ții?

Acuma ai venit, dar e târziu,
De patru zile e-n mormânt,
Și fără el e-atâta de pustiu,
Îmi este sufletul înfrânt.

Ai întrebat unde l-am pus, și plângi
Văzându-mă că plâng și eu,
Și lacrimile-n ochii Tăi le frângi,
Și Te-nfiori în duhul Tău.

Apoi,"dați piatra la o parte" zici,
"Doamne, miroase greu", spun eu,
Privindu-mă, începi să îmi explici
Că ești al vieții Dumnezeu.

Și-al învierii. Nu Te-am cunoscut,
Credeam că ești învățător,
Că multe lucruri bune ai făcut
Și vindecări printre popor.

Ca și Stăpân însă ai poruncit
Să iasă Lazăr din mormânt,
Și-nfășurat în pânze a ieșit
Afară, la al Tău cuvânt.

O, Doamne, cum, chiar nu e prea târziu?
Tu mă privești adânc, și taci.
Mântuitorul meu, acuma știu
Ce lucruri minunate faci.

Ai zăbovit în mod intenționat
Ca slava să Ți-o pot vedea;
Eu doar l-am vrut pe Lazăr vindecat,
Tu însă-ai vrut a-l învia.

Și nu e niciodată prea târziu
În planul Tău desăvârșit,
Căci cine crede-n Tine este viu
Și chiar dacă ar fi murit.