Căzut in pulbere
Autor: Miron Petrișor
Album: fara album
Categorie: Diverse
De-atâtea ori am fost răpus
Şi umilit în neputință,
De forța firii ce-a învins
Si a frânt în mine tot ce-a prins
Din viața mea de pocăință.
A stins făclia ce ardea
A rupt drapelul biruinței,
A dărâmat tot ce-a fost sfânt
Ma pus cu fața la pământ
Şi mi-a luat darul credinței
Apoi de parcă a fost puțin
Amarul ce mi-l provocase
Silit am fost să par senin
Deșii trăiam un mare chin
Orice speranță îmi luase.
Vedeam doar slăbiciunea mea,
În mine numai neputință
Mă condamna înfrângerea
Şi nu puteam în mintea mea
Să mai aspir la biruință
Capul plecat jos spre pământ
Fără curaj de ridicare
Mă întrebam “mai e ceva
Ca să mă poată motiva
Privirea să-mi îndrept spre soare?”
Când mă uitam la haina mea
Cum zdrențuită si murdară
Era din ce în ce mai grea
Sudori si sânge o pătară
Și-o rană adâncă mă durea.
Mai este oare cineva?
Să stea lângă-un înfrânt ca mine
Să sufere de rana mea…
Un pic de leac de s-ar putea
Să-mi fie pus să mă aline.
Şi când credeam că nu mai e
Nici o salvare pentru mine
Simțit-am mila lui Hristos
Aşa într-un susur blând duios
Că se așează lângă mine.
Eu nu merit nimic am spus
Doar cei ce au biruit merită.
Eu! Am căzut, am fost învins
Dar dacă încă nu m-am stins
Ajută-mă să scap de frică.
Mă tem că nu mai este Har
Şi nici vre-o jertfă salvatoare
Că tot trecutul meu murdar
Rămâne scris între zăvoare
Si orice aş face e-n zadar.
Ești vrednic să fii osândit
De faptele ce te urmează,
Dar pe o cruce răstignit
Isus Hristosul s-a jertfit
Ca tu să poți avea viață
O rază de lumină iar
O licărire de speranță
Mă face să nădăjduesc
Că Dumnezeul cel ceresc
Îmi poate da din plin viață.
Puterea Lui învie morti,
Ridică oameni din ruină
A întărit pe slăbănogi
Si orbilor le-a dat lumină
Mă pun si eu în rând cu toți.
Si dragostea lui Dumnezeu
Cuprinsă viața mea pribeagă
Si am strigat ca dintr-un hău
Îndură-Te de robul tău
Îndură-Te de mine Tată.
Și Cel pe care l-am tradat
Cu viața mea necugetată
S-a îndurat și m-a primit
Aşa trudit și chinuit
Si m-a iubit ca-ntâia dată.
Am plâns atunci în bratul Lui
Și nu puteam nimic a spune
Simțeam din nou că sunt iubit
Că am un Tată fericit
Si vreau cu El pe veci a rămâne.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/229189/cazut-in-pulbere