Judecata televizorului
Autor: Dionisie Giuchici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Unii presupun c-aceasta
Ar fi icoana vorbitoare
Care amăgeşte lumea
Cu miraje sclipitoare.

Aşa îl acuză unii
C-ar fi forţa cea străină
Însă alţii îl admiră
Şi în faţa lui se-nchină.

Hai să-i facem judecata
Să ne dăm cu toţi părerea
Dacă-i vinovat să-l stingem
Să-i tăiem pe loc puterea.

Dar ce rău ne face
Acest renumit viţel
Ca să-l condamnăm la moarte
Fără drepturi de apel.

Ce fel de lucruri bune
Ne aduce în cămine?
Sigur, vor răspunde unii
Şi programele creştine!

Lucrurile se complică
În acest straniu aparat
În procesul condamnării
Şi-a ales şi avocat.

Avocaţi cu apărare
De-ar fi unu n-ar fi rău
Dar sunt mii şi milioane
Care-l apără pe zeu.

Că ne-aduce informaţii
Din domenii diferite
Despre oameni şi animale
Poţi şti lucruri felurite.

Pot vedea copiii monştri
Filme care-i îngrozesc
Urâciuni şi banalizme.
Nu-i nimic, e omenesc

E cultură,dragă frate
Chiar dacă te-apucă frica
Că se uită şi copiii
Şi părinţii şi bunica.

Unii se îmbolnăviră
Şi vă rog nu vă miraţi
Căci acei care se uită
Sunt de duhuri atacaţi.

Dar de unde fanatisme
Strigă-n glasul apărarea
Aparatul e ştiinţific
Nu-i batjocoriţi valoarea.

Şi procesul se dezbate
Cei ce-acuză sunt mai rari
Avocaţii apărării parcă
Sunt mai mulţi, mai tari.

Ei sunt după cum se vede
Cei din frunte, cei de sus
Cei ce-acuză aparatul
Sunt urmaşi ai lui Isus.

Ai greşeală, dragă frate
Strigă cei ce nu se tem
Numai voi sunteţi cu Domnul
Dar noi oare ai cui suntem?

Mai lăsaţi televizorul
Ce atâtea condamnări
Căci prin el vedem programe
De pe munţi, de peste mări.

Vezi alegeri, vezi războaie
Vezi atâtea nevăzute
Îţi îmbogăţeşti albumul
Minţii cu necunoscute.

Noaptea ţi se pare scurtă
Şi nimic nu poţi să zici
Căci icoana vorbitoare
Are parcă-n ea lipici.

Nici la masă nu te lasă
Stai cu ochii pironiţi
Vai ce dragoste, ce râvnă
Bieţii noştri pocăiţi.

Vin din nou acuzatorii
Şi ne strigă: Iubiţi fraţi
Oare vreţi pe două scaune
Şi cu doi stăpâni să staţi?

Comitetul şi păstorul
Pot să-nlăture necazul
După cum şi procurorul
Ia cu amănunt necazul.

Până nu se dă sentinţa
Să cunoască tot poporul
Căci cuvântul celui veşnic
E Cristos judecătorul.

Vai, aceasta ne uimeşte
Chiar aşa să fie oare?
Să rămână jos toţi fraţii
Care au televizoare?

Să răspundă-nvăţătorii
Prin scripturi, unde anume
Se vor duce credincioşii
Închinaţi mai mult spre lume.

Căci cine iubeşte lumea
E vrăjmaş cu Dumnezeu
Iată unul din decrete
Care ne apasă greu.

Oare n-aţi citit că lumea
Va dispare în talaz
Numai Dumnezeu ne scapă
De la moarte şi necaz?

Veniţi să zidim altarul
Rugăciuni şi înnoiri
Ca să scoatem Astarteea
Din adâncimea privirii.

Căci de nu, se stinge Duhul
Ca şi flacăra din sfeşnic
Şi vom deveni epavă
Fără Dumnezeul veşnic.

Nu consideraţi fanatic
Pe un frate veghetor
Căci apostolul şi Domnul
N-au avut televizor.

Tot ce vi se pare groaznic
Tot ce vi se pare rău
Lepădaţi din casa voastră
Şi slujiţi lui Dumnezeu.

Nu vă amăgească
Duhul lumii cu al lui torent
Căci televizorul nostru
Este Noul Testament.

Ridicaţi a lui antene
Mâini curate fără vină
Şi pe unda rugăciunii
Veţi primi din cer lumină.

Nu sunt basme, nu sunt glume
Noi avem televizor
Dacă ar prinde altă lume
Pe ecranul lui color,

Poţi vedea tot fel de monştri:
Duhuri care te-ngrozesc
Dar şi îngerii luminii
Ce lui Dumnezeu slujesc.

Să vezi lumea fericirii
În vedenie sau vis
Ca profeţii din vechime
Care ne-au lăsat în scris.

Iacov L-a visat pe Domnul
Şi a îngerilor scară
Şi mulţimile de îngeri
Cum se urcă şi coboară.

Daniel în cartea sfântă
Are una dintre file
Unde L-a văzut pe Domnul
Cel îmbătrânit de zile.

Vino ca să vezi mireasa
Şi Ioan a fost chemat
Pe un munte plin de slavă
În ţinutul minunat.

Pe ecranul viziunii
Acest frate credincios
A văzut atâtea lucruri
Arătate de Cristos.

Au văzut şi el, şi alţii
Şi vedea-vor toţi acei
Care au credinţa aicea
Aşa cum au avut-o ei.

Chiar dacă ochii noştri
Sunt acum împiedicaţi
Ca să vadă măreţia
Celor binecuvântaţi.

Nu vom renunţa la slava
Care Domnul ne-a promis
Vom vedea cu toţi odată
Minunatul paradis.

Pân-atunci, iubite frate
Până la măreţul zvon
Ia Scriptura şi citeşte
În acest televizor.

Scoate-l pe Dagon afară
Cu chemarea lui lumească
Că de nu pe toţi ai casei
Are să-i îmbolnăvească.

Nu privii la avocaţii
Care-l apără mereu
Tu te roagă, mergi cu fraţii
Care cred în Dumnezeu.

Sigur, lumea nu-nţelege
Şi ne crede chiar nebuni
Dar vă rog priviţi
În urmă la creştini.

Din străbunii ei s-au dus
Fără cultura dată de televizor
Dar s-au crezut în Domnul
Şi-n măreţul Salvator.

Poate sunt şi lucruri bune
Nu-i tot rău la aparat
Dar mai mult de jumătate
Ce se vede e păcat.

Mai ales în lumea rece
Comuniştii ca ofrandă
Ei au folosit TV-ul
Numai pentru propagandă.

Şi-au fost obligaţi păstorii
Ca să-l ducă-n casa lor
Ca să dea exemplu turmei
Că ei au televizor.

Şi i-au prins pe uşuratici
Că dacă el care-i păstor
Eu de ce să nu am dreptul
Ca să am televizor?

Şi de tot nespuşi de tare
Fraţii repede s-au dus
După apele amare
Şi în casă l-au adus.

Elisei aruncă sare
După cum vedem lucrarea
Peste apele amare
Ca să vindece-adunarea.

Ca şi Moise în vechime
Aruncăm în apă băţul
Ca să vindecăm pe fraţii
Care urmăresc dezmăţul.

Unii poate-or înţelege
Alţii se vor amuza
Şi vor zice: da, se poate
Însă ei se vor scuza.

Noi vă zicem mii de scuze
Dar să nu rămâneţi jos
Nimeni să nu vă despartă
De iubirea lui Cristos.

Nici un fel de-amărăciune
Nici o formă de sub soare
Nimeni să nu vă despartă
Nici icoana vorbitoare.

Poate că va fi iertare
Fiindcă mila biruieşte
Însă idolul cel mare
Multă lume amăgeşte.

De fapt nu e aparatul
Vinovat de toate cele
El e doar canalizarea
Pentru diferite rele.

Vinovatul curios
El se-ncarcă cu păcate
Că se uită la programe
De la duhuri necurate.

Şi te miri vai cum se poate
Să se uite chiar şi fraţii
Cum dansează şi cum cântă
Pe ecran destrăbălaţii.

Pune-ţi întrebarea, frate
Nu gândeşti că e greşeală
Să admiri la nesfârşite
Murdăria infernală ?

Văzătorii şi proorocii
Care stau pe zid de strajă
Unii au căzut în cursă
Fermecaţi de-această vrajă.

E adevărat că iadul
E cu sfinţii în război
Şi-n aceste vremuri grele
Cad atâţia dintre noi.

Sigur, sunt şi alte rele
Chiar de n-ai televizor
Iadul duce mare luptă
Cu al Domnului popor.

De aceea, fraţi în Domnul
Daţi de veste în popor
Că nu e bine să se uite
Sfinţii la televizor.

De ce roşcove amare
Când al nostru Tată Sfânt
Are pâine şi bucate
Pentru toţi de pe pământ.

Numai cel fără de minte
Schimbă aurul pe zgură
Cei cuminţi rămân cu Domnul
Şi trăiesc lângă Scriptură.

Ai dreptate, vei răspunde
Cu Scriptura fiecare
Vin la oameni să le spună
Cu a lor interpretare.

Nu lua nici o bobiţă
De gândeşti că e neghină
Te întreabă ce-ai în tine
Întuneric sau lumină.

Ia un carneţel şi scrie
Câte ceasuri ai pierdut
Cu privirea aţintită
La faimosul Belzebul.

Inima ţi-o împietreşte
Ca şi stânca din granit
E îngrozitor să cadă
De la har un mântuit.

Alexandru Căldăraru
A sărit ca şi un leu
Ca să sfâşie pe Pavel
Pe omul lui Dumnezeu.

Adevărul deranjează
Însă trebuie să-l spui
Să cunoască tot poporul
Care este starea lui.

Mii de căldărari să urle
Nu ne îngrozim de lei
Dumnezeul nost' cel mare
E mai tare decât ei.

Spuneţi fraţilor să ştie
Ce e bine, ce e rău
Ce ne spune vocea lumii
Şi ce spune Dumnezeu.
-Amin-
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/22921/judecata-televizorului