Rugăminţi

Atinge-mă c-o floare din Edenul pierdut,
Cu gândul Tău din zori şi şoapta Ta de seară,
Sărută-mă pe suflet c-un susur lin şi blând
Adus de unde este eterna primăvară.

Îmbracă-mă cu haina de in imaculată,
Pune-mi în suflet pace şi-n minte vindecare,
Du-mă în casa nunţii de stele-nconjurată
Să-Ţi fiu mireasă-lună şi Tu mirele-soare.

Scrie-mi un nume nou, ştiut numai de mine,
Pe piatră sidefie de alb-margăritar,
În cântec îngeresc şi armonii divine
Cu mare bucurie să-mi dai al slavei dar.

Precum răsare iarba sub soare primăvara
Ieşind de sub ţărână, apoi o udă roua,
Ridică-mă din lume, ia-mi frica şi povara,
Deschide-mi poarta slavei să nu văd moarte-a doua.

Arată-mi cum se-nalţă Luceafărul din zori
Şi adu-i strălucirea în ochii plini de lacrimi,
Să uite ce-au văzut prin lume călători
Să nu-şi mai amintească tristeţi, frică şi patimi.

Fă-mă un stâlp în Templu şi în cetatea Ta,
Ierusalimul slavei pe care l-ai zidit,
Aşează-mă acolo, să fie casa mea,
Pe el să scrii săpat: ”Ce mult Eu te-am iubit”! .

Prin Duhul Tău trimis ca dătător al vieţii
Ajută-mă să birui cum Tu ai biruit,
Şi de pe tronul slavei sub raza dimineţii
Să-Ţi cânt neobosit: ”Ce mult Tu m-ai iubit”! .