A înviat, a înviat
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 10
Categorie: Paște
1. A înviat, a înviat,
Isus Hristos a înviat!
Mormântul nu L-a-ntemnițat
să-L țină pentru veci legat,
căci El era nevinovat,
de-aceea a-nviat!
A înviat, a înviat,
Hristos, Hristos a înviat!
2. A biruit, a biruit,
Isus Hristos a biruit!
Puterea morții-a nimicit,
prin moartea Lui ca răstignit,
că-n El păcat nu s-a găsit,
de-aceea-a biruit!
A biruit, a biruit,
Hristos, mormântu-a biruit!
3. A înviat, a înviat,
Isus Hristos a înviat!
Pământu-ntreg s-a-nfiorat,
când El mormântu-a descuiat,
zdrobind al spaimei împărat,
pe veci, cu-adevărat!
A înviat, a înviat,
Hristos, Hristos a înviat!
I: Cântări pentru copii, cântarea 247
Cântările Harului, volumul 10, cântarea 254
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/229269/a-inviat-a-inviat