Totul este gol și descoperit
Autor: Ioan Ciobota
Album: fara album
Categorie: Diverse

"Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face."
(Evrei 4:13)

------------------------------------

Pentru unii cuvintele de mai sus reprezintă o veste foarte proastă.
Pentru alții este o veste de bucurie.

În același verset mai scrie că "Nicio făptură nu este ascunsă de El",
nimic nu este ascuns de Dumnezeu, ci totul este gol și descoperit pentru El.

Gândește-te că tot ceea ce faci,
gândurile tale,
faptele,
acțiunile tale,
totul, absolut totul este gol și descoperit înaintea ochilor lui Dumnezeu.
Deci ochii lui Dumnezeu sunt asupra ta,
asupra fiecărui om,
asupra fiecărei făpturi.

Dacă ar fi să se prezinte la televiziune sau în piața centrală a orașului un film cu gândurile tale,
cu faptele tale făcute în ascuns,
cu lucrurile de care ți-e teamă și pe care ai vrea să nu le știe nimeni,
cum te-ai simți?

Înaintea lui Dumnezeu totul este gol și descoperit!

Doamne ajută-ne să trăim viața știind că Tu ne vezi,
că ochii tăi văd absolut totul,
inclusiv cuvintele noastre nerostite,
inclusiv gândurile,
sentimentele,
emoțiile negative față de alții,
faptele
acțiunile
tot, tot, tot este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face!

Doamne, ajută-ne să trăim astfel încât atunci când toate acestea ne vor fi puse înainte,
să nu ne fie rușine!

Și dacă până acum ai trăit în așa ceva, Dumnezeu îți dă șansa și înțelepciunea să Îl alegi pe Domnul Isus Cristos ca Domn și Mântuitor,
și poți să fii iertat pentru totdeauna.
Poți să vii la pocăință și să fii iertat de tot trecutul tău.
 
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, trecutul tău nu este undeva pus la arhivă și scos în momente în care cineva vrea să te șantajeze cu el,
ci  trecutul păcătos este șters,
este aruncat în Marea Uitării pentru totdeauna,
atunci când Îl primești pe Cristos ca Domn și Mântuitor în inima ta.

Și atunci poți să zici:
"Da, Doamne, vreau să stau înaintea ochilor Tăi chiar dacă sunt gol și descoperit,
vreau să nu am nimic de ascuns,
vreau să trăiesc în sfințenie, așa cum Îmi ceri Tu.

Doamne, ajută-ne!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

14 Aprilie 2022

===================

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/DqWaBTaKWbc

------------------------------------
 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/229352/totul-este-gol-si-descoperit