Se aude-n lumea-ntreagă,că Isus a înviat
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Se aude-n lumea-ntreagă, că Isus a înviat,
De la mic la cel mai mare, toți azi strigă ne-ncetat,
El e viu... Isus trăiește, printre noi a coborât,
Să ne spună că pe cruce, moartea El a biruit.

Chiar de-a fost bătut în cuie, chiar de-a fost înjunghiat,
Astăzi este El în ceruri, unde este Împărat,
Îngerii în cor îi cântă,
Sfânt ești Doamne, sfânt ești... sfânt,
Dar spre ceruri se înalță, imnuri și de pe pământ.

Este Cel ce-ntruna strigă, căci e viu și glasul Său,
Înviat după trei zile, Fiul Cel de Dumnezeu,
Este Cel ce mută munții, izvorăște în pustii,
Ca să vadă-ntreg pământul, că e Cel dintre cei vii.

Soarele El îl răsare, să ne spună ca e viu,
El hranește-ntreg pământul, căci de-un Dumnezeu e Fiu,
Vrea să vadă omenirea, că e Cel ce-a înviat,
După hulă... prigonire, după răni ce l-au brăzdat.

Împlinește chiar și astăzi, tot ce-n biblie e scris,
Și ne spune că îndată, El va face ce-a promis,
Va veni pe nor din slavă, ca să-și ia ai Săi copiii,
Ca să fie împreun-o veșnicie printre vii.

Este viu... ne spun azi toate, ce în lume se-mplinesc,
Se-mplinește tot cuvântul, cel ce-i viu, împărătesc,
Este plin el de putere, căci acel ce pe pământ,
Azi în toate se-mplinește, e cuvântul Celui sfânt.

Se-mplineste căci e viață, este viu cu-adevarat,
Cel ce a murit pe cruce, dar apoi a înviat,
Este viu astăzi Mesia, căci e Fiu de Dumnezeu,
L-am văzut în viață noastră, l-ai văzut și tu... și eu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/229488/se-aude-n-lumea-ntreagaca-isus-a-inviat