În duminica-învierii, către seară, adunați
Stau cu ușile-ncuiate ucenicii, spăimântați
De Iudei; dar dintr-o dată-i copleșește-o spaimă nouă,
Între ei Isus apare și le spune: "Pace vouă!"

Și după aceste vorbe mâinile le-a arătat,
Și-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adâncă fericire și ce mare mângâiere,
Domnul este viu, și iată-L, e real, nu-i o părere.

Însă Toma, zis și Geamăn, numărat printre acei
Doisprezece, fără unul, nu era atunci cu ei;
Și i-au spus când se-ntâlniră: "Am văzut pe Domnul!", Toma,
A venit pe neașteptate în mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, răspunse Toma, mâna mea în palma Lui
Vreau să-mi pun, și vreau să pipăi semnul urmelor de cui,
Și în coasta Lui de-asemeni mâna mea vreau să mi-o pun,
Nu voi crede dacă-aceste evidențe nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar în casă se adună,
Toma, de această dată, cu ei este împreună,
Și Isus din nou apare și le spune: "Pace vouă!"
Și lui Toma: 'Ia privește mâinile Mele-amândouă.

Adu-ți degetul, și mâna pune-ți-o în coasta Mea,
Și nu fi fără credință', căci sunt viu, Mă poți vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
"Domnul meu", răspunde Toma, Tu ești "Dumnezeul meu!"

Ca și Toma, și eu, Doamne, am umblat după dovezi,
Străduindu-mă zadarnic să-nțeleg cum Tu lucrezi,
Și, când planul Tău prea tainic și măreț s-a dovedit
Pentru mintea mea îngustă, eu atunci m-am îndoit.

Specială întâlnire însă Tu mi-ai acordat,
Și-am crezut că pentru mine ai murit și-ai înviat.
Mulțumirea și-nchinarea Ți le-aduc acuma eu,
Tu ești Domnul meu, Isuse, și ești Dumnezeul meu!