Am început un joc...
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Evanghelizare

Am început un joc, un joc nevinovat
Și-n jocul ăsta simplu, am lansat
Câte un vers compus de mine sau de alții
Și l-am trimis pe un bilețel, să îl citească frații,
Sau un verset luat chiar din Scriptură,
Un sfat divin spus gură de la gură.
Ce a fost frumos, eu simplu, mi-am notat
Pe un bilețel apoi l-am înmânat
C-a fost un prieten, frate sau dușman
L-am dat ș m-am rugat să nu fie în van,
Mesajul meu să meargă mai departe,
De el să aibă multă lume parte,
Să fie un fel de mică evanghelizare
Și să-l ajute să stea în picioare
Pe cel ce e căzut; să spună tuturor
Că noi suntem creștini și avem un singur dor,
Că noi trăim acum, doar cu astă speranță
Să avem cu Isus în veșnicie viață,
Deci vă provoc acum, o provocare mare
Să facem doar aceasta, chiar fără ezitare,
Să spunem prin mesaje frumoase ce gândim
Și astfel vor cunoaște cu toții ce iubim.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/229545/am-inceput-un-joc