Te-am ales să-mi fii lumină
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Te-am ales să-mi fii lumină, căci eu Doamne am văzut,
Că Tu ești lumina lumii, chiar din vremea de-nceput.

Și de-atunci... doar pe-a Ta urmă, eu pășesc căci mult aș vrea,
Să te întâlnesc pe Tine, când sfârși-va calea mea.

Vreau să-mi fii Tu călăuză, Domnul meu pe-acest pământ,
Doar sub ea eu voi cunoaște, locul cel prea-nalt și sfânt.

Tu să mă conduci în toate, este tot ce-mi doresc eu,
De-mi vei sta mereu în față, mi-e nu îmi va fi greu.

Așternut aș vrea să-mi fie, urma Ta pe-acest pământ,
Doar pe ea să calc în toate, și pe ea... cu Tine-n gând.

Mă va duce lângă Tine, unde ești Tu Doamne-acum,
La sfârșit de-aceste vremuri, la sfârșitu-acestui drum.

Mână Ta vreau să mă poarte, Doamne peste munți și văi,
Peste vrăjmășia celor, care sunt atât de răi.

Eu pe ea voi fi departe, de a lumii greu păcat,
De pe mâna Ta Isuse, la sfârșit voi fi-nălțat.

Și sub aripa întinsă, vreau ca să rămân mereu,
Sub ea nimeni... niciodată, nu-mi va face nici-un rău.

Doamne Dumnezeul vieții, doar cu Tine vreau să fiu,
Doar cu Tine pot răzbate, drumul ei ce-i prin pustiu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/229959/te-am-ales-sa-mi-fii-lumina