Mi-am întâlnit iubirea
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Mi-am întâlnit iubirea, pe-un mijloc de cărare, m-a luat în zbor spre ceruri, mai bine s-o cunosc,
Ea din a ei putere, mi-a dat un strop și mie, și vieții mele triste, atunci ia dat un rost.
Mi-am întâlnit iubirea, când mă pândea suspinul, când lacrimile mele, pe față se scurgeau,
Fiorii ei din ceruri, în inimă doar pace, în față doar lumină, atunci îmi aduceau.
Am întâlnit-o-n valuri, când se-nălțau adesea, ea marea cu-a ei valuri, mereu o potolea,
Ea este-acea iubire, ce eu am căutat-o, de când am întâlnit-o, s-o pierd eu nu aș vrea.
Mi-am întâlnit iubirea, sub arșița de soare, sub el ea pentru mine, izvor s-a prefăcut,
M-a adăpat întruna, cu fericiri alese, din ea cu-a ei putere, s-o iau de la-nceput.
Am întâlnit-o-n jalea, ce sufletu-mi gonise, atunci cu a ei zâmbet, la mine a venit,
E marea mea iubire, ce doar mă-nveselește, ea inima întreagă, pe loc mi-a cucerit.
E cea de sus ce vine, căci doar din cer iubirea, e cea fără de margini, eu pot s-o am mereu,
Ea nu e omenească, ea nu e trecătoare, iubirea întâlnită, e doar din Dumnezeu.
S-o am aș vrea întruna, căci mie-mi dă putere, ea-mi împlinește vise, iubirea lui Isus,
Doar ea îmi dă speranță, doar ea îmi dă nădejde, că într-o zi măreață, eu voi ajunge sus.
Mi-am întâlnit iubirea, pe-un mijloc de cărare, de când o am mi-e viața, ușoară doar mereu,
Spre mine se coboară, pe-o rază doar de soare, căci marea mea iubire, ea este Dumnezeu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/229968/mi-am-intalnit-iubirea