Plângi tu inimă-ntristată, să te-audă Dumnezeu,
Plângi a ta durere-ascunsă, tu să plângi și greul tău,
Plânsul tău ca să ajungă, pân-la tronul de-ndurare,
Ca de sus să se coboare, un fior de vindecare.

Strigă către Cel ce poate, biruință să îți dea,
El poate să-ți dea și viață, căci puterea e a Sa,
Plângi în vremi de strâmtorare, nu ascunde plânsul tău,
Să te-ascundă vrea de Domnul, numai cel ce este rău.

Strigă și când noaptea vine, ce vrea a te tulbura,
Inimă îndurerată, tu pe ea n-o asculta,
Este plină ea de șoapte, ce te vor a rătăci,
Înspre-a lor umbre străine, tu în noapte nu privi.

Să îți plângi și suferința, ca să-ți vină-n ajutor,
Cel ce îți aude plânsul, care-i dincolo de nor,
Să îți strigi a ta durere, s-o audă Dumnezeu,
Ca să se ridice-ndată, Domnul de pe tronul Său.

Doar El poate să-ți aducă, inimă... tot ce-ți dorești,
Strigă ca să se audă, până-n slăvile cerești,
Strigă și-a ta frământare, strigă și al tău suspin,
Strigătul cerul deschide, să coboare cu alin.

L-al tău glas plin de durere-n nepăsare nu va sta,
Căci Isus e plin de milă, inimă... te v-ajuta,
Îți va da înviorare, fericită tu să fii,
Însă astăzi strigă tare, să te-audă Cel dintâi.