Am în ceruri un Prieten, este El adevărat,
Când suntem noi împreună, timpul este minunat,
Chiar dacă la sfatul nostru, cel ce plânge sunt doar eu,
Mă ascultă căci Prieten, eu îl am pe Dumnezeu.

Își întinde a Sa mână, când îl chem în ajutor,
Când e arșița prea mare, El devine un izvor,
Pieptul Său îmi este perna, de odihna ce-o doresc,
Doar El mie mi-e Prieten, eu pe El mult îl iubesc.

În necaz, în strâmtorare, singur El nu m-a lăsat,
Căci e Cel mai bun Prieten, este El adevărat,
Nu mă lasă că eu singur, să trec greul din pustiu,
El îmi netezește calea, chiar dacă e ceas târziu.

El e Cel ce mă hrănește, El mereu m-a îmbrăcat,
În aceste vremuri grele, pace-n suflet El mi-a dat,
Căci El are o putere, ce la nimeni n-am văzut,
Când mă tem oprește lupta, și în ea îmi este scut.

Văd a Lui credincioșie, ce o are pentru mine,
Nu mă lasă niciodată, ca să fiu dat de rușine,
El este al meu Prieten, ce mi l-am dorit mereu,
Azi îl am... El nu-i oricine, este-un mare Dumnezeu.

Este mare și onoarea, de a-mi fi Prieten mie,
Căci domnește peste toate, are chiar și-o veșnicie,
Vrea ca să mi-o dăruiască, căci El cu adevărat,
Mă iubește, mă ajută, nu mă lasă niciodat.