Să fim fără îndoială
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse


Să fim fără îndoială,
Fără deznădejdi să fim,
Prin credință să ne fie,
Pasul care îl pășim.
Căci Acel care ne cere,
Cu El să ne-asemănăm,
Azi ne spune în picioare,
Și de veghe doar să stăm.

Să n-avem fățărnicie,
Căci de sus suntem văzuți,
Și de Atotștiutorul,
Suntem astăzi cunoscuți,
Orice colț ascuns îl știe,
Chiar și gândul care-i rău,
Vicleșugul îl cunoaște,
Căci El este Dumnezeu.

Să fim plini ne spune Domnul,
De a Lui noi bunătate,
Faptele înfăptuite,
Să nu fie trâmbițate,
La smerenie ne cheamă,
Și neprihăniți să fim,
Acea viață-n veșnicie,
La sfârșit să o primim.

Să fim sinceri azi ne spune,
Căci minciuna nu-i a Sa,
Va fi aspră pedepsirea,
Dacă se va murmura,
Nici cârtirea nu-i plăcută,
Dacă tu mereu cârtești,
Din Isus născut vre-o dată,
Pe pământ astăzi nu ești.

Lepădare de mândrie,
Strigă cerul azi mereu,
Și Acel de sus ce strigă,
Nu e om... e Dumnezeu,
De pe culmile din lume,
Ca să coborâm ar vrea,
Jos la cruce-n umilință,
El iertare să ne dea.

L-al Său căpătâi ne cheamă,
Azi mereu să mijlocim,
Și de-a veacului noroaie,
Vrea ca să ne curățim,
De plăcerile de-o clipă,
De murdarele păcate,
De ne cere asta Domnul,
Văzu hainele pătate.

Căci de sus... toate le vede,
Toate știe Dumnezeu,
Unde-ți este-a ta privire,
Și ce-n inimă am eu,
Și ne spune cu iubire,
Înc-o dată să venim,
Într-un plâns... plini de căință,
Ca iertare să primim.

A Sa mare bunătate,
Ne-o arată și acum,
Căci din nou ne iasă-n cale,
Să nu fim pierduți pe drum,
Pentru ceruri ne vrea Domnul,
Pentru asta s-a jertfit,
Ca să moștenim toți viața,
S-a lăsat și răstignit.

Să nu ne ascundem astăzi,
După umbre în pustii,
Dacă vrem ca să ajungem
Cu Isus în veșnicii,
Dar cu chipul cel din lume,
Nicicând cu El nu vom fi,
Ci în focul care-i veșnic,
Veșnic noi vom chinui.

El ne-a dat o lungă vreme,
Noi ca să ne pocăim,
Dar de sus azi ne mai spune,
Iute să ne curățim,
Vremea revenirii Sale,
Nu o știm... ea poate fi,
Chiar acu... sau poate mâine,
Poate Domnul a veni.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/230027/sa-fim-fara-indoiala