Sus pe valuri de credință
Autor: Florența Sărmășan
Album: Teme-te de Dumnezeu!
Categorie: Slujire
Sus pe valuri de credință


Lumea mea nu-i pe pământ
Căci la Cer doresc să stau
Sus pe plaiul Lui cel sfânt
Osanale, să Îi dau

Și să cânt cu bucurie
Căci visul mi-am împlinit
Că sus, în Împărăție,
Voi trăi necontenit

Așa mi-a promis Isus
Și eu cred tot ce îmi spune
Vreau să Îl slujesc, supus
Și să fac doar fapte bune

Care să Îl mulțumească
Și să vadă că-s schimbat
Pace să îmi dăruiască
Domnul meu cel minunat.

Am primit învățătura
Din Cuvânt am tot studiat
Ca nectaru-i băutura
Care viața mi-a redat

Apa vie ce alină
Setea, când ești dogorât
El cu mâna Sa divină
M-a salvat și m-a hrănit

Cu învățătură aleasă
Care de acum mă zidește
Și-mi dă o viață frumoasă
Spre Cer mă călăuzește

Iar rănile dureroase
Toate mi le-a lecuit,
Vorbele-i armonioase
În credință m-au zidit

Doar pe Domnul meu Îl vreau
De acum în viața mea
Și doar în fața Lui stau
Cârma, e în mâna Sa

Sus pe valuri de credință
Mă ridică încetișor
Voi fi plin de biruință
Și în veci nu am să mor

Dragostea Lui mă va ține
Drept pe calea spre sfințire
Să ajung la Cer cu bine
Și să gust din fericire.

Amin

Câmpia Turzii, 15 mai 2022
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/230051/sus-pe-valuri-de-credinta