Ramase Itic singur, ne mai fiind in sat
Evrei, nici sinagoga ori loc de rugaciune,
Si-a chibzuit el bine ca n-ar fi un pacat
Daca cu ortodocsii ar merge sa se-adune.

Cu voie de la preot, se aduna cu ei
Si ii placea sa aiba discutii din Scriptura,
Pana-ntr-o zi cand unii mai rai si mai misei,
Satui de toleranta, pe Itic nu-l mai vrura.

Cu plangere la preot venira intr-un gand,
Si i-au cerut ca Itic sa fie dat afara.
Tinura sfat, si raii, consiliul instigand,
Au castigat; pe Itic indata il chemara

Sa-i spuna hotararea ce-au luat-o unanim:
(Batranul preot, singur, avea alta parere.)
"Tu esti jidan, cu tine nu vrem sa ne-nsotim,
Ne pare rau, dar este-a majoritatii vrere."

Spre-a Domnului icoana ce-i priveghea de ani,
Trist, dar senin, evreul isi indrepta privirea:
"Hai sa plecam Isuse, ca noi suntem jidani",
Si s-a intors sa iasa, starnind in ei uimirea.