Al doilea Adam = VIAȚA
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

                               Al doilea Adam = ”VIAȚA”   

   1 Corinteni 15:45-49.”De aceea este scris: ”Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc, omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc așa sunt și cei pământești, cum este cel ceresc așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc.”

   
   Întâiul Adam a fost făcut din țărână, iar Dumnezeu i-a suflat în nări suflare de viață și astfel a devenit un suflet viu. Trupul, adică omul, Adam cu cele cinci simțuri a intrat în existență și viață, iar sufletul: minte, sentimente și voință au acționat conduse de Dumnezeu prin scânteia, duhul de viață care crea relația între Dumnezeu și om. O relație perfectă, între om și Creatorul lui. Omul purta Chipul lui Dumnezeu și nu avea conștiența răului, până când a cedat diavolului crezându-i minciuna și nesocotind porunca Creatorului, prin neascultare. Atunci a avut loc despărțirea lui de Dumnezeu, separarea de Sursa vieții lui și căderea în păcat. Acest păcat l-a moștenit fiecare om născut pe pământ, cât va fi pământul omul se naște fizic moștenind păcatul adamic, care este rădăcina tuturor păcatelor oamenilor. Omul face păcate pentru ”păcatul”, rădăcina păcatelor moștenită din Adam. Însă glorie lui Dumnezeu pentru ”al doilea Adam, Isus Hristos”, care a rezolvat salvarea omului pentru vecie prin Trupul și Sângele Lui, la cruce.
   

   Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. Omul dintâi este din pământ, pământesc. Omul al doilea este din cer, ceresc. Trebuie să înțelegem că omul pământesc se naște din mama și tata, al doilea om ceresc se naște din Dumnezeu, prin Duhul Lui, atunci când crede învățătura Cuvântului lui Hristos. Duhul omului despărțit de Creatorul lui în Eden vine din moarte la viață, prin nașterea din nou și preia conducerea sufletului și trupului prin călăuzirea și direcția Duhului Sfânt, Conducătorul omului nou pe pământ. Aceasta este ”viața” nouă duhovnicească din Hristos, intrată în acțiune în urma morții omului vechi, adamic, pământesc, o ”viață” sub libertatea Duhului Sfânt, într-o nouă formă de existență, după noua lege a Duhului de ”viață” în Hristos Isus. Aici este biruință asupra păcatului, bolii și ale oricăror adicții câștigate din întâiul Adam. Aleluiaaa, acum  suntem suflete vii de bărbați și femei, pe pământul acesta, dar cu o identitate nouă de ”fiii” de Dumnezeu în duh. Duhul Sfânt locuiește în noi, trupul nostru este Templul Său, Hristos locuiește în noi și noi în El. Tatăl ne iubește ca pe ”fiii” Lui preaiubiți. Câteva referințe biblice:
   

   Romani 5:19.”Căci după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa prin ascultarea unui singur ”Om” cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.” - Al doilea Adam, Domnul Isus Hristos, ne-a dus cu El în moartea, îngroparea, învierea și înălțarea Lui, datorită ”neprihănirii” Lui prin schimbul de la cruce, atunci când am crezut și credem.


   Evrei 8:12.”Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și nelegiuirile lor.” - Ca să beneficiezi de această promisiune, crede, s-a rezolvat la cruce. Este adevăr sută la sută, dar dacă vei respinge oferta Lui pentru tine, toate fărădelegile tale rămân pe spatele tău, Vei plăti sută la sută...      Evrei 10:10 și 14.”Prin această ”voie” am fost sfințiți noi și anume prin jertfirea trupului Lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” - Cel născut din nou, din Hristos a fost sfințit odată pentru totdeauna, prin jertfa Lui Isus. Acesta este Harul și Darul neprihănirii care Îl primim prin credința acestor mari și drepte adevăruri.     1 Corinteni 3:16.”Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” - Ce onoare are omul născut din Dumnezeu, ca El să locuiască în el și trupul lui să fie Templul Duhului Sfânt. Asta datorită Celui de al doilea Adam, care a venit plin de har și adevăr și care-L toarnă și peste noi din preaplinul Lui.  


   Mulțumim Tată, Isuse și Duhule Sfânt. Noi avem mai multă favoare de cât a avut Adam  înainte de cădere. Noi nu suntem doar suflete vii, suntem duhurii dătătoare de ”viață”, pentru că, Hristos ”în noi” nădejdea slavei.”Viața” este în noi, trăim viața Lui, pe pământ ca în cer. Amin!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/230076/al-doilea-adam-viata